Fii sănătos, ediția din 11.05.2026
11 mai 2026, 21:31
Campania națională de comunicare privind recunoașterea timpurie a semnelor accidentului...
Obezitatea în copilărie nu afectează doar aspectul fizic, ci are urmări asupra sănătății pe termen scurt și lung. Copiii cu obezitate prezintă un risc crescut de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2, hipertensiunea arterială, tulburări de respirație, precum și probleme emoționale și de integrare socială, inclusiv stigmatizare, scăderea stimei de sine și anxietate.
Potrivit unui studiu național de supraveghere a obezității la copii, lansat în toamna anului trecut, unul din cinci elevi de clasa I din Republica Moldova (20,7%) prezintă exces ponderal, iar aproape 9% dintre aceștia suferă de obezitate. Totodată, prevalența obezității infantile este în creștere față de runda anterioară din 2016, când 18,5% dintre copii erau supraponderali și 5,5% – obezi. Excesul ponderal este mai frecvent în rândul băieților (21,4%) decât al fetelor (20%), iar copiii din mediul urban sunt mai afectați (23,7%) decât cei din mediul rural (16%). Cauzele și soluțiile - le punem în discuție alături de dna dr. Rodica Eremciuc, medic endocrinolog pediatru.