Deciziile judecătorilor și altor profesioniști din justiție sunt influențate de politicieni, de presă și alte structuri
Justiţie 29 august 2023, 19:39 | 476

Deciziile judecătorilor și altor profesioniști din justiție sunt influențate de politicieni, de presă și alte structuri. ”Încrederea cetățenilor în justiție se află la același nivel scăzut ca și în 2011, când a început reforma sistemului”, se arată în concluziile unui sondaj publicat de Centrul de Resurse Juridice. Potrivit studiului, doar 33% din avocați cred că procurorii sunt independenți.

Independența justiției este percepută diferit de cei care activează în sistem. Datele sondajului publicat de Centrul de Resurse Juridice arată că 91% din judecători, 76% din procurori și 52% din avocați sunt de acord cu afirmația că judecătorii sunt independenți. Pe de altă parte, 56% din judecători, 67% din procurori și doar 33% din avocați sunt de acord că procurorii sunt independenți.

DATELE SONDAJULUI REALIZAT DE CENTRUL DE RESURSE JURIDICE: "Întrebați dacă sunt de acord cu afirmația că soluțiile judecătorilor sunt adoptate fără influențe din exterior, 91% din judecători au răspuns că sunt întru totul de acord sau mai curând sunt de acord. Această percepție scade până la 78% în rândul procurorilor și 51% în cel al avocaților."

La întrebarea cine influențează soluțiile judecătorilor, profesioniștii din justiție au indicat politicienii, presa și alți actori din sistem.

DATELE SONDAJULUI REALIZAT DE CENTRUL DE RESURSE JURIDICE: "În percepția judecătorilor, procurorilor și avocaților, soluțiile procurorilor ar fi influențate preponderent de politicieni, de Centrul Național Anticorupție, Procuratura Generală, dar și de informațiile din mass-media. Potrivit respondenților (judecători și procurori), influențele subiecților indicați ar fi limitate."

Pe de altă parte, Barometrul Opiniei Publice arată că încrederea cetățenilor în justiție se află, în 2023, la același nivel scăzut ca și în anul 2011, când a început reforma în justiție.

Sondajul „Percepția judecătorilor, procurorilor și avocaților despre justiție și fenomenul corupțieiˮ a fost realizat în perioada aprilie-iunie 2023 de Centrul de Analiză și Investigații în Sociologie, Politologie și Psihologie CIVIS la comanda CRJM. În cadrul cercetării au participat 604 persoane, reprezentând 20,8% din toți judecătorii, procurorii și avocații care activează efectiv în Republica Moldova. Chestionarele au fost completate de 128 de judecători, 253 de procurori și 223 de avocați. Conform datelor oficiale, la începutul anul 2023, în Republica Moldova activau efectiv 375 de judecători, 592 de procurori și 1.986 de avocați.

Opinia ta contează. Comentează!