Scările de granit din Parcul „Valea Morilor” din Chișinău au fost inaugurate astăzi
Social 17 septembrie 2019, 20:28 | 2027

Scările de granit din Parcul „Valea Morilor” din Chișinău au fost inaugurate astăzi oficial. Lucrările de reconstrucție au durat mai bine de un an și au fost efectuate cu susținerea financiară a Primăriei sectorului 1 din București, care a oferit aproximativ 920 de mii de euro. La eveniment au participat autorități locale din Chișinău și București, precum și ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

Primarul interimar al municipiului Chișinău, Adrian Talmaci, își dorește ca scările de granit să devină unul dintre cele mai vizitate locuri din Parcul „Valea Morilor", atât de către localnici, cât și de turiști.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a menționat că, prin toate proiectele susținute de București, se dorește aducerea Europei la Chișinău.

Reparația scărilor de granit a fost posibilă datorită susținerii financiare oferite de Consiliul local al Sectorului 1 din municipiul Bucureşti, care a alocat aproximativ 920 de mii de euro. Primarul acestui sector, Daniel Tudorache, a declarat că, prin gestul său, partea română și-a dorit să dea o mână de ajutor fraților de peste Prut.

Scările de granit proaspăt renovate NU sunt dotate însă cu o pantă pentru persoanele cu nevoi speciale sau pentru părinții care ies la plimbare cu cărucioarele.

Pe lângă ajutorul de circa 920 de mii de euro din partea României, Consiliul Municipal Chișinău a alocat 3,5 milioane de lei pentru o serie de lucrări de amenajare a terenului aferent scărilor. Reconstrucția obiectivului a început în mai 2018 și a constat în reabilitarea fundației și a pereților de sprijin a celor 232 de trepte, amenajarea a patru căi secundare de acces spre scară, precum și în montarea corpurilor de iluminat pe tip LED de-a lungul construcției. De asemenea, scuarul dedicat eroilor Ministerului de Interne căzuți la datorie, obiectiv amplasat la baza scării de granit, a fost renovat de Primăria Chișinău. Costul proiectului a fost de cinci milioane de lei, surse prevăzute în bugetul local pentru anul 2019. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie