În prag de alegeri parlamentare, platforma TikTok introduce reguli stricte pentru utilizatori, în mod special fiind vizați politicienii
În prag de alegeri parlamentare, platforma TikTok introduce reguli stricte pentru utilizatori. În mod special sunt vizați politicienii. Conturile acestora sau ale partidelor nu au voie să utilizeze funcțiile de publicitate sau de monetizare. Platforma a înființat și grupul centrului de control al misiunii, care reunește experți în securitatea cibernetică și integritatea proceselor electorale.
Centrul este disponibil în aplicația TikTok și a fost lansat în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală, pentru a facilita accesul la informații de încredere, inclusiv despre înregistrarea alegătorilor, datele-cheie, precum și despre cum și unde pot fi accesate informații suplimentare privind alegerile care urmează.
Centrul electoral include videoclipuri educaționale și resurse realizate împreună cu proiectul media Stop Fals!, pentru a-i ajuta pe utilizatorii Tik Tok să analizeze responsabil conținutul și să recunoască informațiile potențial false.
COMUNICATUL TIKTOK: "Pentru a ne asigura că ajungem la utilizatori, îi vom direcționa către Centrul electoral prin etichete electorale aplicate pe conținutul relevant și prin rezultate de căutare. Centrul electoral pe care l-am lansat înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 și a referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost vizitat de 85.000 de ori."
În comunicat se mai arată că doar în 2025, platforma Tik Tok a eliminat trei rețele cu peste 400 de conturi ce promovau conținut politic despre țară, țintind atât publicul european, cât și cel din Republica Moldova. De asemenea, TikTok interzice uzurparea identității sau încercările de a crește artificial vizibilitatea conținutului prin rețele de tip „bot”.








