De mâine, compania „Furnizare Energie” nu-și va mai putea deservi consumatorii
Economic 3 decembrie 2021, 17:19 | 1309

Compania „Furnizare Energie”, despre care s-a scris că ar fi controlată de fostul deputat PD, Vladimir Andronachi, a anunțat că nu-și mai poate deservi consumatorii. Se întâmplă după ce producătorul de energie „Centrala de la Cuciurgan” nu i-a mai confirmat livrarea energiei „pe o perioadă nedeterminată”. În legătură cu aceasta, astăzi, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a fost nevoit să pună sarcina pe ceilalți doi distribuitori.

Potrivit unui comunicat de presă al ANRE, compania „Furnizare Energie”, este în imposibilitate de a furniza energie electrică spre consumatorii finali începând cu data de 4 decembrie. Astfel, Consiliul de Administrație al ANRE a obligat furnizorii „Premier Energy” și „Furnizare Energie Electrică Nord” să asigure furnizarea curentului și către consumatorii deserviți de compania respectivă. L-am întrebat pe ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu, dacă cele două companii vor putea să-și asume această sarcină electrică.

ANDREI SPÂNU, ministrul Infrastructurii: "Nu, eu nu am discutat cu ei, dar sunt sigur că ei sunt capabili să preia toți clienții ținând cont că în trecut, de fapt, aceste două companii au și fost cele care furnizau energia electrică inclusiv pentru clienții Furnizare Energie. -Adică nu există riscul de a rămâne fără energie electrică? -Nu, nu există niciun risc."

Potrivit presei, compania „Furnizare Energie” ar fi controlată de Vladimir Andronachi, persoană din cercul de încredere al fugarului Vladimir Plahotniuc. Firma a fost fondată în vara anului 2018, pe când regimul lui Plahotniuc era în plină ascensiune. Între timp, această companie a reușit să-și atragă clienți importanți precum Apă Canal, Aeroportul Chișinău, Regia Transport Electric, mai multe fabrici și uzine care sunt mari consumatori de energie. Începând cu acest an, de la firma care ar fi controlată de Andronachi cumpără energie electrică și Parlamentul, și Banca Națională, dar și mai multe ministere.

Opinia ta contează. Comentează!