Drum reparat de două ori într-un an
O portiune de drum de aproape un kilometru din comuna Marinici, Raionul NISPORENI , reparata anul trecut prin intermediul programului „Drumuri Bune pentru Moldova”, s-a transformat din nou in santier. Asfaltul turnat, acum, este frezat, iar traseul urmeaza a fi reparat din nou. Localnicii se bucura pentru ca de data asta vor avea si trotuare. // Primarul Sergiu Echim nu stie nimic despre lucrari, pentru ca, sustine el, prin programul propus de fosta guvernare trebuia sa fie reabilitat un alt drum. Reprentantii Administratiei de Stat a Drumurilor, spun ca nu poate fi vorba de reparatia repetata a drumului. Tot se face conform proiectului si conform procedurii tehnice.
Această porțiune de drum, de aproape un kilometru a intrat în reparație cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare din februarie curent. Reabilitarea s-a făcut cu abateri. O recunosc chiar muncitorii, care acum, că sunt nevoiți să repare greșelile altora, dar nici nu ai ce îndrepta, spun ei. Peste tot doar denivelări.
Locuitorii din Marinici spun că, anterior, muncitorii, și-au bătut joc, dar n-au reparat drumul.
Oamenii sunt bucuroși, că de data acesta, vor avea un drum mai larg, dar și trotuare vor fi.
Oamenii vor ca lucrările să fie scoase cât mai repede în capăt pentru că s-au săturat să înghită praf. 4
Nemulțumit de situație este și Sergiu Echim, primarul comunei. El spune că la sfârșitul anului 2017 a fost abordat de către un responsabil din cadrul raionului Nisporeni, care l-a rugat să aleagă de urgență un drum pentru a fi reparat în cadrului proiectului „Drumuri bune”. Astfel, spune el, s-a convenit ca să fie modernizată strada Nicolae Goncearenco, porțiune de drum care face legătura dintre cele două părți ale satului, care se află într-o sare deplorabilă. Cum a ajuns să fie reparată anume acest km de drum, nu -și poate explica.
Primarul consideră că decizia a fost luată la nivel de raion. Președintele Raionului Nisporeni, Ghenadie Verdeș, nu a fost de găsit la telefonul de la serviciu, întrucât este suspendat din funcție pe perioada campaniei electorale. Am lăsat datele de contact secretarei acestuia și am rugat-o să i le transmită pentru a ne contacta și a beneficia de dreptul la replică, dar pana la momentul editării știrii nu am primit nici un apel. Drumul cu pricina se află la Balanța Administrației de Stat a Drumurilor. Astfel, am luat legătură cu directorul adjunct al instituției Ion Drucec. El ne-a spus că acestă porțiune de drum a fost inclusă în programul„ „Drumuri bune pentru Moldova” la solicitarea primăriei locale și cu acordul consiliului raional.
Potrivit lui Drucec, anul trecut, n-au putut să repare cum se cuvine acest drum, din lipsă de fonduri. Drucec a mai adăugat că aceste lucrări se fac conform proiectului, și anul trecut, când s-au apucat de lucru, au știut că lucrările vor continua și anul acesta. Elone-a asigura că nu poate fi vorba de cheltuieli suplimentare, pentru că acest asfalt va fi topit și reutilizat.
Anul trecut pentru reparația acestui sector de drum au fost cheltuite 2 milioane, 700 de mii de lei. Pentru reparațiile curente, din fondul rutier au fost alocate 16 milioane de lei. Suma e mai mare pentru că pe lângă acest km de drum, vor mai fi asfaltați alți trei kilometri. Lucrările sunt preconizate până la sfârșitul anului 2019.








