Escrocherie pe timp de pandemie - Patrula Jurnal TV, 14 Martie
Patrula Jurnal TV 14 martie 2021, 19:30 | 2137

Mai mulți moldoveni s-au pomenit victime ale unei escrocherii bine puse la punct de către două companii de transport din Moldova. Este vorba despre Ednateric-Trans și Transeric Tur care, pe timp de pandemie, au organizat mai multe curse charter pentru cei care plecau la muncă peste hotare. Totul părea să fie credibil și bine organizat, până în momentul în care erau obligați să semneze contracte că pleacă, de fapt, într-o altă țară, nu în cea în care aveau nevoie. Biletele i-au costat sute de euro. Oamenii au fost purtați zile întregi pe drumuri, nu au ajuns la destinație și au rămăs fără bani. În legătură cu acest caz, Poliția de Frontieră a pornit mai multe cauze penale pentru migrație ilegală.

Pasagerii erau așteptați dis-de-dimineață la sediile companiilor de transport, unde erau îmbarcați în autocare și transportați la o clinică privată pentru efectuarea testelor la COVID-19. Ulterior, erau duși la Aeroportul Internațional Chișinău, unde îi aștepta avionul spre Istanbul, iar din capitala Turciei erau repartizați și urcați în autocarele unei companii din Cehia - companie-mamă a celor din Republica Moldova: Ednateric-Trans și Transeric Tur. Autocarele aveau destinații diferite precum: Praga, Paris, Berlin, Madrid etc. Pasagerii de pe cursa Istanbul-Germania au fost plimbați pe drum mai bine de zece zile. În tot acest timp, au stat fară mâncare și apă, iar comportamentul celor care i-au însoțit, i-a îngrozit, ne-a comunicat o pasageră care a solicitat anonimatul.

POLITIE DE FRONTIERA INVESTIGATIE: "O femeie care alăpta a leșinat de foame. Ei au oprit autobuzul și i-au dat o jumătate de pâine și patru felii de salam ca să-și vină în fire. Atâtea zile striga lumea pe drum că moare de foame, dar ei nici nu voiau să ne audă. Le-am zis să ne întoarcă banii și să ne întoarcem înapoi, la care ei ne-au spus că va fi totul bine o sută de procente, dacă nu azi mâine, dacă nu mâine, atunci - poimâine și așa ne-au ținut pe drum timp de zece zile."

Când au ajuns la granița bulgaro-turcă, autocarele erau așteptate de o persoană, care avea în posesie mai multe contracte întocmite pe numele tuturor pasagerilor.

POLITIE DE FRONTIERA INVESTIGATIE: "A venit șoferul și ne-a spus că trebuie să le semnăm, dar în nicun caz să nu facem poze căntractelor, în caz contrar ne va da jos. Nouă nici nu ne-a trecut prin gând că acele contracte ar conține ceva negativ. Am luam contractele, dar nu am semnat, pentru că erau deja semnate. Noi ne miram cum semnătura noastră este în contract? - Până atunci ați mai văzut acel act? - Nu, nu l-am mai văzut niciodată. Iar când am trecut România și am ajuns în Praga au strâns toate contracte, iar însoțitoarea de bord le-a pus într-o geantă, a coborât, a plecat și nu am mai văzut-o."

Adevăratul calvar a început însă, atunci când autocarele au ajuns în Germania, iar unul din ele a fost tras pe dreapta de către polițiștii germani.

POLITIE DE FRONTIERA INVESTIGATIE: "Șoferul autocarului ne-a spus așa: toate biletele pe care le-am primit de la Transeric Tur să le rupem și să le aruncăm, pentru că, în cazul în care ne găsesc biletele, riscăm să fim deportați."

Ulterior pasagerii au fost instruiți ca, în cazul în care sunt interogați de polițiști, să spună că merg la Paris, dar nu în Germania. Lucrurile însă nu au mers conform planului, iar polițiștii au găsit biletele și au depistat care este adevăratul traseu.

POLITIE DE FRONTIERA INVESTIGATIE: "Au venit și au percheziționat autobuzul și au găsit documentele că noi am achitat drumul până în Germania. Poliția ne-a luat la întrebări, iar noi am fost nevoiți să spunem adevărul. Ce am avut să facem dacă am ieșit și vinovați, dar și păgubași?"

După 24 de ore, timp în care pasagerii au fost reținuți de către polițiștii germani, autocarul a fost întors la Praga. Ajunși în capitala Cehiei, pasagerii au fost obligați de către o persoană necunoscută să coboare din autocar. La rândul lor, pasagerii au refuzat să coboare și au cerut să le fie restituiți toți banii. În rezultat au fost insultați și amenințați de angajatul companiei de transport. Jurnal TV a intrat în posesia mai multor imagini video filmate la fața locului.

Din spusele femeii, pasagerii au fost la un pas să ceară intervenția poliției cehe.

În cele din urmă pasagerii au coborât din autocar. Au reușit să ajungă din Praga la Chișinău datorită altei companii de transport. Acum pasagerii își doresc să clarifice lucrurile în acest caz și să-și întoarcă banii. Potrivit celor de la sectorul Poliției de Frontieră ”Aeroportul Internațional Chișinău”, au fost deschise câteva cauze penale.

IGOR GALIȚ, ofițer superior de urmărire penală al Poliției de Frontieră: "Pentru a zbura, persoanele trebuiau să aibă la ele contracte de muncă, viză de reședință, contract de locațiune. Dacă muncește și locuiește pe teritoriul altui stat, trebuie să aibă o dovadă că pe teritoriul statului respectiv persoana își desfășoară o anumită activitate sau locuiește acolo. De exemplu, în cazul nostru era dubios că plecau în masă și erau curse charter care apărau brusc pe panouri, cu o zi înainte sau în aceeași zi ruta putea să apară sau să dispară și acest lucru a trezit o suspiciune. Puteau fi schimbate destinațiile chiar cu 30 de minute înainte de zbor."

Mai mult, pe lângă zborul Chișinău-Istanbul, peste două sute de persoane aveau bilete de zbor spre capitala Albaniei, Tirana. Acest lucru le-a trezit suspiciuni polițiștilor de frontieră, iar în urma mai multor controale și percheziții corporale au fost depistate acte ce demonstrau că persoanele zburau în altă țară decât cea indicată în bilet. Controalele tot mai frecvente i-ar fi deranjat pe angajații companiei, iar la data de 3 februarie a fost organizat un protest în fața Poliției de Frontieră. Atunci o tânără s-a dat drept însoțitoare de bord a companiei, s-a dezbrăcat până la lenjeria intimă și a stat așa aproape un minut. Aceasta spunea că însoțitoarele de bord ale companiei de transport se plâng că sunt intimidate, dezbrăcate si harțuite cu regularitate, în incinta Aeroportului Internațional Chișinău de către polițiștii de frontieră. Pe de altă parte, ofițerul Poliției de Frontieră neagă aceste acuzații și spune că aceste controale nu au scopuri perverse.

IGOR GALIȚ, ofițer superior de urmărire penală a Poliției de Frontieră: "Era efectuat un control mai amănunțit al persoanei, ceea ce ține de controlul de frontieră în linia a doua care se face la persoanele asupra căror sunt dubii sau mai multe suspiciuni. În cadrul acestor controale se depistau listele pasagerilor, cu care companii zboară și multe alte lucruri, informații care erau ascunse de noi ca organ abilitat la trecerea și procesarea frontierei de stat."

Mai mult, potrivit unor surse, femeia care a protestat la Poliția de Frontieră nu este angajată în cadrul companiei de transport, dar este dansatoare de striptease, iar pentru a se dezbrăca în fața Poliției de Frontieră ar fi primit o mie de euro de la Transeric Tur. Jurnal TV a mers la sediul companiei de transport pentru o reacție. Fondatorul firmei, Eduar Begu, neagă toate acuzațiile și spune că prin astfel de acțiuni Poliția de Frontieră ar încerca să pună bețe în roate întregii afaceri.

EDUAR BEGU, fondatorul companiei: "Cauze penale au fost deschise pe toate companiile, pentru trafic de ființe umane. Ce fel de trafic dacă oamenii pleacă la muncă, în călătorie? Chiar și Stoianoglo a spus că totul e făcut la comandă ca să fim șantajați și scoși de pe piață."

Cât despre cursa Istanbul-Paris, când pasagerii au fost purtați zece zile pe drum și oricum nu au mai ajuns la destinație, fondatorul spune că.

EDUAR BEGU, fondatorul companiei: "Au fost 20 de persoane care se duceau la azil în Berlin și poliția i-a reîntors pentru că ei, cu un an în urma, au fost înregistrați la azil și i-au prins pe teritoriul Germaniei, dar ei nu aveau voie să se afle acolo și de asta i-a întors. Cursa a fost Istanbul-Plzeň, Plzeň-Paris, dar pe ei i-au dat jos deoarece nu aveau voie se se afle pe terioriul Germaniei."

Potrivit Poliției de Frontieră, dacă fondatorii celor doua companii vor fi găsiți vinovați pentru organizarea migrației ilegale, riscă amendă în valoare de 42 de mii de lei sau până la trei ani de închisoare.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie