Sergiu Sîrbu a fost numit în funcția de vicepreședinte al Partidului „Șor”
Politic 20 iulie 2021, 15:28 | 1091

Acum două zile ne-a promis că se retrage din politică și a spus că s-a ușurat după ce a rămas fără fotoliul de deputat, dar astăzi a devenit vicepreședinte al Partidului „Șor”. Este vorba de Sergiu Sîrbu, ex-deputat comunist, apoi democrat, trecut prin Pro-Moldova, iar în Parlamentul dizolvat a fost lider al grupului „Pentru Moldova”. Decizia a fost luată de Ilan Șor anunțat în căutare, iar anunțul a fost făcut pe site-ul formațiunii. Până acum, Sergiu Sîrbu s-a aflat în Parlament timp de 11 ani. În opoziție a stat doar ceva mai mult de un an.

COMUNICAT DE PRESĂ AL PARTIDULUI „ȘOR”: "Sergiu Sîrbu urmează să preia responsabilitatea în ceea ce privește aspectele de ordin juridic și legislativ. Decizia urmează sa fie parafată de Consiliul Politic Național al Partidului „ȘOR”, care urmează să se reunească în ședință în curând."

Astfel, Sergiu Sîrbu a devenit unul dintre liderii Partidului Șor, alături de Marina Tauber, care, la fel, este vicepreședinte și Valerii Klimenko, președintele de onoare al formațiunii. Internauții au ironizat pe seama noii funcții a lui Sîrbu, jonglând cu jocuri de cuvinte după ce, cu două zile în urmă, Sîrbu se declara ușurat că a scăpat de politică.

SERGIU SÂBU, vicepreședinte al Partidului ȘOR: "Eu nu am niciun regret și chiar să știți că am o mică ușurare, deoarece nu poți să fii în politică foarte mult timp. De aceea să știți că a venit timpul să mă dau într-o parte."

La alegerile parlamentare din 11 iulie, Partidul ȘOR a acumulat 5,74 la sută din sufragii și a trecut în noul Legislativ. În lista electorală Sergiu Sîrbu este al nouălea, ceea ce înseamnă că a ratat un nou mandat de deputat. De-a lungul carierei politice, Sergiu Sârbu a schimbat mai multe partide. El și-a început activitatea în Partidul Comuniștilor, iar în 2013 a aderat la Partidul Democrat. A devenit unul dintre cei mai activi membri ai formațiunii. În februarie 2020, împreună cu alți cinci deputați democrați, Sîrbu părăsește PDM și apare în grupul parlamentar Pro Moldova. În același an pleacă de la Pro Moldova și anunță că își va continua activitatea în calitate de deputat neafiliat. Câteva zile mai târziu, pe 2 noiembrie, împreună că alți foști democrați trecuți pe la Pro Moldova, creează platforma parlamentară „Pentru Moldova”, la care au aderat și deputații fracțiunii Șor.

Opinia ta contează. Comentează!