În Lvov refugiații își găsesc adăpost temporar, primesc ajutorul strict necesar și au posibilitate să plece spre Europa
Externe 12 aprilie 2022, 19:49 | 889

Orașul Lvov menține spiritul de luptă al Ucrainei. Acolo au venit mulți refugiați, găsind adăpost și ajutor necesar. Lvov este și locul, unde ajung echipamente militare, medicamente și alte ajutoare umanitare. Și dacă în primele săptămâni ale războiului, din Lvov oamenii fugeau mai departe în Europa, acum tot prin Lvov, oamenii se întorc acasă. Urmează reportajul semnat de trimisul nostru special în Ucraina, Dumitru Garcaliuc.

În centrul de adăpostire oamenii pot găsi un pat liber, mâncare sau transport, care să-i ducă mai departe. Natalia a ajuns în Lvov după ce a fugit din Herson, unde viața era curmată de ruși.

NATALIA, refugiată din Herson: "Nici ajutor umanitar, nici medicamente, nici produse alimentare. Acum oamenii se folosesc de ceea ce se producea în Herson și stocurile din depozite. Dacă înainte zahărul costa 30 de hrivne, acum costă 100 de hrivne. Este imposibil să găsești benzină. Noi ne-am făcut plinul cu 3 euro per litru, ca să putem fugi din Herson."

A durat șase zile până au ajuns într-un loc sigur. Plângeau de bucurie.

NATALIA, refugiată din Herson: "Am mers pe ocolite, prin sate. Am trecut de opt puncte de control rusești unde ne verificau integral. Mergeam sub gloanțe. Rușii împușcau. Noi credeam că zboară pietrele, dar s-a adeverit că împușcau."

Fiecare refugiat are în spate o istorie asemănătoare. Localnicii și voluntarii din Lvov încearcă să-i facă să uite de groaza, prin care au trecut până a ajunge aici.

Evghenii Klopotenko este unul dintre celebrii bucătari din Ucraina, câștigătorul "Master Chef", a cărui carte de vizită este, evident, borșul roșu. Zilnic gătește în restaurantul său pentru cel puțin 200 de refugiați. Ca să nu se simtă discriminați față de alți clienți, Evghenii a inventat o parolă.

EVGHENII KLOPOTENKO, bucătar: "Când vii în local, trebui să spui că vrei „meniul numărul doi”. Asta e de fapt o parolă. Chelnerii aduc bucate, pe care le prepar eu în fiecare zi. Este ceva neobișnuit, de talia unui restaurant. Stai aici, te simți bine, mănânci gustos, uiți de tot pentru măcar 20 de minute. Nu este o mâncare făcută de mântuială, nu! E ceva bun!"

În acest local nimeni nu te întreabă dacă poți plăti pentru mâncare. Cei mai mulți refugiați sunt nevoiți să aleagă între un prânz cald și plata pentru o noapte de cazare în oraș.

Lvov este orașul care ajută întreaga Ucraina. În acest depozit sunt adunate și sortate medicamentele livrate din Europa.

Tot din Lvov își primesc echipamentele și militarii.

DUMITRU GARCALIUC, reporter Jurnal TV: "Aici sunt o sută de veste anti-glonț, de mărimea XL, care cântăresc destul de mult. După cum vedeți acestea sunt deja împachetate și urmează a fi încărcate în camioane pentru a fi duse la Kiev."

Și dacă în primele săptămâni, din Lvov oamenii fugeau spre Europa, acum tot prin Lvov, oamenii se întorc acasă.

Această femeie a decis să revină în orașul de baștină, Dnipro, după ce fiul ei a plecat să lupte.

Trenul pleacă, iar odată cu el renaște și speranța oamenilor de a-și reconstrui viața sau poate de a începe una de la zero, dar tot acasă.

Opinia ta contează. Comentează!