Târg educațional, organizat la Bălți
Social 20 mai 2024, 20:18 | 588

Un târg de oferte educaționale a fost organizat astăzi la Bălți. În cadrul evenimentului, tinerii s-au informat despre studiile pe care pot să le facă la cele 14 facultăți ale Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Colegii de la TV Nord au discutat cu unii elevi prezenți la târg, care au spus că astfel de evenimente îi ajută să ia o decizie privind viitorul lor profesional.

Reprezentanții Universității „Dunărea de Jos” din Galați le-au vorbit elevilor despre programele de studii ale instituției de învățământ și au menționat că domeniile de instruire sunt diverse.

GEORGIANA CIUBOTARU, conferențiar universitar, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați: "Facultatea Transfrontalieră este facultatea care desfășoară cursurile în Republica Moldova la universitățile partenere din Cahul, Chișinău. Este o facultate dinamică, cu foarte multe specializări, atât pentru domeniile de licență, cât și pentru domeniile de masterat. În ceea ce privește domeniile de licență, avem educație sportivă, kinetoterapie și motricitate specială, traducere și interpretare, relații internaționale și studii europene."

GABRIELA – ELENA BAHRIM, decan, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați: "Facultatea Știința și ingineria alimentelor este cea mai veche în România în acest domeniu. Este o facultate reprezentativă prin cadrele didactice, baza materială deosebită. Studenții obțin abilități practice în procesarea laptelui, procesarea cărnii, producerea berii, producerea vinului."

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați pregăteşte studenţi pentru ciclurile de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat în domenii diverse.

Opinia ta contează. Comentează!