Brutarii lucrează de zor și în această perioadă, în ajun de Crăciun pe stil vechi
Social 6 ianuarie 2026, 20:08 | 367

Brutarii lucrează de zor și în această perioadă, în ajun de Crăciun pe stil vechi. Specialiștii spun că gustul și calitatea produselor de sărbători depind și de respectarea strictă a etapelor tehnologice. Crăciuneii – simbol al belșugului, al credinței și al muncii pământului – sunt pregătiți după rețete păstrate din generație în generație. Cum se întâmplă lucrurile, vedeți în reportajul nostru realizat la o brutărie din Bardar.

VALERIA BUSUIOC, reporter Jurnal TV: "Procesul începe cu fermentarea, sau maturizarea aluatului. După ce acesta ajunge la consistența potrivită, este prelucrat în aparat, apoi trece prin mașina de separare și ajunge în laminator. Ulterior, aluatul este transferat pe masa de lucru, unde este modelat cu grijă, așezat pe tăvi și introdus în dospitor. Crăciunelul este gata pentru următoarea etapă!"

Pentru a face față cererii mari din această perioadă, brutarii lucrează contra cronometru. Anul acesta, comenzile au fost mai multe decât de obicei, și pentru Crăciunul pe stil nou, și pe stil vechi.

DORIN PLATON, șef de producere în brutărie: "Anul acesta a fost unul mai deosebit pentru noi, am făcut față comenzilor de Crăciunei, pentru ambele Crăciunuri, pe stil nou și pe stil vechi. Am produs pentru ambele. Ce ține de cantități, am avut ca în fiecare an câteva mii de unități, în acest an chiar a fost o creștere de vreo 30%. Acum suntem pe ultima sută de metri pentru îndeplinirea comenzilor.Crăciuneii sunt produși după rețeta noastră tradițională, avem un aluat semi-dulce, inclusiv ceva dulce, din aluat de cozonac."

Specialiștii spun că gustul și calitatea produselor depind nu doar de rețetă, ci și de respectarea strictă a tehnologiei.

PAVEL MAGAZ, inginer tehnolog: "Calitatea crăciuneilor și produselor de sărbători, nu depinde doar de rețeta perfectă, dar și de utilaj modern. Procesul se începe de la materia primă, de la un cântar bun, după care noi cântărim fiecare ingredient în parte, după rețetă, mai departe urmează procesul de malaxare."

Mulți angajați spun că muncesc acum cu multă plăcere.

MARIA LAȘCU RAȚĂ, cofetar: "Dacă este dragoste, plăcere, de muncă, de ceea ce faci, nu e greu. Avem în față mereu rețeta după care ne orientăm, avem colegii cu practica de muncă și ne ajutăm una pe alta și merge treaba. Noi în genere în Moldova avem niște tradiții foarte frumoase, pe care ne străduim să le păstrăm."

VALENTINA SAVA, maistru instructor: "A fost un an destul de încărcat, aș zice. Am produs multe produse ce ține de Crăciunei, rulade, Panettone. Astăzi, de exemplu, chiar în ajunul sărbătorilor de Crăciun am ieșit la lucru pentru a face Crăciunei."

Potrivit tradiției, Crăciuneii se pun la icoană și se păstrează până primăvara, urmând să fie împărțiți la animale pentru a fi sănătoase.

Opinia ta contează. Comentează!