Patru bărbați și o femeie sunt suspectați de uciderea unui amic de pahar, în timpul unei petreceri
Social 29 ianuarie 2026, 16:19 | 122

Patru bărbați și o femeie sunt suspectați de omor și ascunderea corpului neînsuflețit. Crima ar fi fost comisă în sectorul Buiucani al capitalei. Mai multe detalii aflați din grupajul de știri pe scurt.

1.Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție l-au reținut pe un avocat din municipiul Ungheni, suspectat de trafic de influență. Potrivit anchetei, acesta ar fi pretins și primit 5.000 de euro, sub pretextul că ar putea influența funcționari publici și obține o decizie favorabilă într-un dosar penal de violență în familie. În urma perchezițiilor făcute acasă și în automobilul suspectului, au fost ridicate obiecte și documente relevante pentru anchetă. Avocatul a fost reținut pentru 72 de ore.

2 Doi angajați ai Postului vamal Giurgiulești sunt vizați într-o anchetă privind posibile fapte de corupție. Potrivit Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, aceștia ar fi pretins și primit sume cuprinse între 50 și 500 de dolari de la transportatori, în schimbul facilitării procesului de vămuire. Faptele ilegale ar fi avut loc din octombrie 2024 până de curând și ar fi vizat inclusiv completarea unor date false în documentele vamale privind cantitatea sau tipul mărfurilor. În urma perchezițiilor, au fost ridicate probe relevante pentru anchetă, anunță Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI. Ancheta în acest caz este desfășurată sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

3. Poliția sectorului Buiucani a fost sesizată asupra dispariției unui bărbat în vârstă de 35 de ani din capitală. În urma acțiunilor de investigație, forțele de ordine au stabilit că acesta a participat recent la o petrecere acasă la un cunoscut. În timpul chefului, între participanții la petrecere s-a iscat o ceartă, iar bărbatul dat dispărut a fost lovit cu cuțitul în piept. Din cauza rănilor, el a decedat, iar făptașii au vrut să tăinuiască infracțiunea și au dus corpul neînsuflețit într-o zonă din apropierea localității Vadul lui Vodă. Poliția i-a identificat și reținut pe patru bărbați și o femeie, suspectați de comiterea și complicitate la această crimă. Ei au fost reținuți pentru un termen de 72 de ore.

Opinia ta contează. Comentează!