Jurnalul orei 15, 29 Septembrie
Jurnalul orei 15:00 29 septembrie 2025, 20:58 | 348

Prezentat de Vasile Luchianu

Liderii Blocului Patriotic au organizat astăzi o acțiune de protest în fața Parlamentului, contestând rezultatele scrutinului câștigat de Partidul Acțiune și Solidaritate. Potrivit manifestanților, „procesul electoral a fost viciat”.

După publicarea rezultatelor preliminare ale scrutinului de ieri, noi am ieșit în stradă să aflăm ce cred oamenii de rând despre acest exercițiu democratic. Cei mai mulți ne-au spus că sunt satisfăcuți de scorul pe care l-au obținut formațiunile, pe care au mizat. În același timp, unii afirmă că de azi înainte vor fi critici în raport cu cei care au luat majoritatea în noul parlament.

Republica Moldova a rezistat celei mai ample operațiuni de amestec extern în alegeri, în care Rusia a cheltuit circa 300 milioane de euro pentru a deturna votul democratic, afirmă expertul în politici Valeriu Pașa. Potrivit acestuia, acțiunile întregii societăți au făcut posibilă victoria democrației asupra manipulării și corupției electorale. „Chiar și așa, dezinformarea, promovarea dezbinării și a urii interetnice din partea propagandei Kremlinului nu se vor opri”, avertizează expertul.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie