90 de elevi din 15 instituții de învățământ cu profil gastronomic au participat la Campionatului Național Gastronomic pentru Juniori
Mămăligă transformată în sushi, „Cușma lui Guguță” reinterpretată modern și alte inovații culinare au putut fi descoperite azi la Campionatul Național Gastronomic pentru Juniori. Aproape 100 de elevi din 15 școli profesionale, colegii și centre de excelență cu profil gastronomic din țară și-au pus la încercare talentul și imaginația. Tema din acest an, „Fuziune culinară”, i-a provocat pe viitorii bucătari, cofetari și brutari să combine tradiția cu tendințele moderne din gastronomia internațională.
Elevii spun că astfel de provocări și experiența trăită îi ajută să fie mai creativi și mai pregătiți pentru piața muncii.
Mentorii elevilor spun că tinerii vin cu idei tot mai îndrăznețe și încearcă să aducă pe masă tendințele noi din restaurante.
CRISTINA CIUMAȘ, șefa de secție, Școala profesională nr.2 din Chișinău: "Un punct foarte important să avem cinci preparate pe masă. Am încercat să avem o risipă alimentară cât mai puțin. Mai mult de două săptămâni ne-am gândit la concept. Am preparat niște preparate tradiționale dar reinterpretate cu tendințe moderne, actuale, și bine cotate pe piața muncii."
AURELIA SOCHIRCA, maistru instructor, Școala profesională Soroca: "Tinerii sunt interesați de astfel de activități, ei își dezvoltă creativitatea, cunosc bucătării noi, metode noi."
VIORICA SITNICENCO, director Colegiul Cooperatist: "S-a lucrat mult asupra bisericii carea fost creată din brânză a fost confecționat un cuptoraș improvizat plin cu sărmăluțe. Ei își perfecționează competențele profesionale și tot odată sunt la curent cu necesitățile și cerințele de pe piața muncii."
LILIA STÂRCEA, directoare executivă AED: "Concursul a devenit o platformă de concurență foarte sănătoasă. Juriul o să aprecieze în primul rând prezentarea, compoziția, gramajul, calitatea, criteriile organoleptice: la miros, la văz, la culoare. Este de fapt o platformă de lansare în lumea muncii pentru că avem și agenți economici și selectează specialiști pentru a fi angajați."
Prin acest eveniment, organizatorii își propun să promoveze meseriile de bucătar, cofetar și brutar, dar și să apropie tinerii de cerințele reale ale pieței muncii.








