Forțele de ordine au zădărnicit o întrunire a membrilor organizației criminale a hoțului în lege Kitaeț
Justiţie 25 august 2026, 19:45 | 25

Forțele de ordine au zădărnicit o întrunire a membrilor organizației criminale a hoțului în lege Kitaeț. Aceasta a fost planificată într-un cimitir de la Bălți, iar interlopii aveau în plan discutarea unor chestiuni financiare, transmiterea unor bunuri, precum și donarea banilor în fondul organizației criminale. La adunare au descins nepoftiți ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și mascații Brigăzi Poliției cu Destinație Specială „Fulger”.

În urma intervenției forțelor de ordine, opt bărbați, cu vârsta între 19 și 52 de ani, au fost identificați și supuși verificărilor, inclusiv percheziției corporale. De asemenea, dintr-un automobil a fost ridicată o armă de foc și trei cartușe de calibrul nouă milimetri, mai multe telefoane și carduri bancare, bani, trei cagule și alte obiecte ce prezintă interes pentru cauza penală. Trei dintre suspecți au fost testați pozitiv la consumul de substanțe narcotice. Poliția precizează că toți figuranții beneficiază de prezumția nevinovăției, în condițiile legii.

Anterior, Jurnal TV a realizat un reportaj în care a surprins momentul în care Vladimir Chitorog, alias „Vova Davai”, un apropiat al lui Kitaeț, a fost escortat la Judecătoria Hâncești, fiind vizat într-un dosar penal.

Chitorog a fost omul de legătură între gruparea din Rusia și cele din Republica Moldova. Acestea au introdus bani pentru influențarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Chitorog riscă de la opt până la 15 ani de închisoare.

Opinia ta contează. Comentează!