Economisesc de nevoie
Economic 11 ianuarie 2023, 20:02 | 695

Tarifele mari la gaz i-au făcut pe cetățeni să cheltuiască resursele energetice cu multă precauție. Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie trecut a fost cu peste 40% mai mic față de aceeași lună a anului 2021. Datele au fost oferite din întreprinderea Moldovagaz, care atrage atenția că, din cauza acumulării datoriilor la achitarea facturilor, aproape 400 de consumatori au fost deconectați de la rețea.

În luna decembrie, au fost consumate aproape 102 milioane de metri cubi de gaze, ceea ce este cu 42,2 % mai puțin decât în aceeași lună a anului precedent. Chiar și așa, consumatorii au plătit mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dacă în 2021, au achitat facturi în valoare totală de 4,7 miliarde de lei, atunci până în decembrie 2022, consumatorii au avut de achitat facturi de aproape trei ori mai mari.

ANUNȚIL ÎNTREPRINDERII MOLDOVAGAZ: "Nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 decembrie 2022 a atins cifra de 12,3 miliarde lei și acoperă 99,3% din volumul furnizat în perioadă ianuarie-noiembrie 2022. Gazele consumate în luna decembrie urmează să fie achitate în luna ianuarie curent."

Potrivit datelor publicate de Moldovagaz, consumatorii au avut de achitat facturi mari, chiar dacă și compensațiile oferite de Guvern au fost de milioane de lei.

ANUNȚIL ÎNTREPRINDERII MOLDOVAGAZ: "Consumatorilor casnici, în număr de 573 de mii 576 de conturi personale, le-a fost calculată compensația la gazele naturale consumate în decembrie 2022 în mărime de 523,5 milioane de lei. Adițional, pentru consumatorii casnici din asociațiile de locatari, în număr total de 9 mii 848, le-au fost calculate compensații de 8,6 milioane de lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite."

Moldovagaz mai notează că pe parcursul lunii decembrie 2022, de la rețeaua de distribuție a gazelor au fost deconectați 378 de consumatori. Datoriile acestora se ridică la circa 1,7 milioane de lei. Totodată, față de 193 de consumatori a fost aplicată condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze pentru neachitarea în termen a gazelor naturale consumate.

Opinia ta contează. Comentează!