Cursele interraionale și raionale se ieftinesc nesemnificativ
Social 17 aprilie 2026, 19:14 | 118

Cursele interraionale și raionale se ieftinesc nesemnificativ. Autoritățile au anunțat despre micșorarea cu până la trei bani per kilometru a tarifului față de săptămâna trecută.

ELENA DANU, comunicator ANTA: "Pentru călătoriile interraionale, prețurile stabilite sunt de 94 de bani per km pentru pasager pentru categoria confort doi, și 1 leu și 7 bani per km pentru categoria de confort. În cazul serviciilor regulate raionale, tarifele aplicate vor fi de un leu și opt bani per km pentru categoria de confort 2 și un leu și 21 bani pentru categoria de confort 1."

În 26 martie, Guvernul a aprobat, în ședință extraordinară, modificarea Metodologiei de calculare a tarifelor pentru transportul rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interraional și raional. Măsura a fost aprobată și în contextul fluctuațiilor majore ale prețului pentru combustibil. ANRE aplică de atunci metodologia de calculare a prețurilor pentru carburanți cu raportare la media din ultimele șapte zile, și nu de 14 zile. Prin această hotărâre, ANTA poate stabili tarife provizorii. După stabilizarea pieței, ANTA va reveni la tarifele anterioare sau, după caz, le va ajusta.

Opinia ta contează. Comentează!