MAE le recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite călătoriile neesențiale în Federația Rusă
Externe 23 iulie 2026, 16:59 | 54

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite călătoriile neesențiale în Federația Rusă. La frontieră, ei riscă să fie supuși unor controale riguroase, interogatorii și verificări ale dispozitivelor electronice și să primească refuz fără explicații.

Un alt risc este reținerea sau detenția arbitrară, în baza unor acuzații formulate sau interpretate vag de autoritățile ruse. În astfel de cazuri, posibilitățile de intervenție și asistență consulară ale Republicii Moldova sunt extrem de limitate. De asemenea, există riscul ca persoanele reținute sau aflate în situații vulnerabile să fie supuse presiunilor, pentru a semna contracte de înrolare în armata rusă.

Opinia ta contează. Comentează!