Pandemia amână Festivalul de Film de la Cannes
Monden 20 martie 2020, 15:55 | 1256

Pandemia amână Festivalul de Film de la Cannes. Evenimentul programat pentru perioada 12-23 mai, nu va avea loc aşa cum fusese planificat, au anunţat organizatorii. În același timp, lanţurile de cinematografe din Statele Unite, Canada şi Marea Britanie au fost închise din cauza interdicţiilor privind adunările în spaţii închise.

Organizatorii festivalului au anunţat că iau în considerare mai multe opţiuni, una dintre ele fiind amânarea celei de-a 73-a ediţii până la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie. Cineastul şi activistul american Spike Lee urma să fie prima personalitate de culoare, care prezidează juriul prestigiosului festival, scrie agerpres. La momentul anunţului, preşedintele juriului, Lee, în vârstă de 62 de ani, s-a declarat "şocat, fericit, surprins şi mândru în acelaşi timp" de faptul că scrie istorie. "Lumea s-a schimbat şi se schimbă zilnic. Oamenii mor, iar preşedintele Franţei a spus, de mai multe ori - parafrazez - 'Suntem în război. Suntem în timpuri similare celor de război'", a declarat presei Spike Lee.

Până acum, Festivalul de la Cannes a fost amânat doar în 1968, din cauza revoltei studențești, care a cuprins atunci toată Franța.

Peste Ocean, Studiourile Walt Disney şi Universal Pictures au anunţat joi că nu mai dau publicităţii datele de box office din cauza închiderii cinematografelor din numeroase ţări în contextul pandemiei de coronavirus, transmite Reuters. Această decizie vine după ce săptămâna trecută s-a înregistrat weekend-ul cu cele mai slabe încasări din ultimele două decenii.

În ultimele câteva zile, lanţuri de cinematografe din SUA, Canada şi Marea Britanie au fost închise din cauza interdicţiilor privind adunările în spaţii închise. În Italia, Franţa, Coreea de Sud şi în alte ţări au fost impuse restricţii şi mai dure. Cinematografele din China, cea mai importantă piaţă externă pentru Hollywood, sunt închise de mai multe săptămâni din cauza noului coronavirus. 

Opinia ta contează. Comentează!