Paul McCartney va lansa în decembrie albumul ''McCartney III''
Monden 22 octombrie 2020, 20:13 | 1282

Paul McCartney va lansa în decembrie albumul ''McCartney III'', o nouă colecţie de piese compuse de-a lungul timpului, interpretate şi produse la 50 de ani de la apariţia primului său album solo. S-au făcut lucruri care aduc plăcere, a mărturisit artistul britanic în vârstă de 78 de ani. Înregistrat anul acesta, ''McCartney III'' se alătură altor două albume solo, create de artist în perioade critice ale vieţii sale.

''Îmi trăiam viaţa în izolare, la fermă, alături de familie şi mergeam zilnic la mine în studio. A trebuit să lucrez puţin la muzică de film şi acest lucru a dus la piesa de deschidere, iar când am terminat m-am întrebat ce voi face în continuare'', a dezvăluit McCartney. Ca urmare, muzicianul şi-a îndreptat atenţia către fragmente muzicale pe care le-a creat de-a lungul anilor.

A fost foarte distractiv. A fost mai degrabă vorba despre crearea muzicii pentru propria persoană decât un anumit scop, a declarat artistul. Cel mai recent album al lui Paul McCartney este ''Egypt Station'', lansat în 2018, cu care muzicianul a fost anul trecut în turneu.

Recunoscut ca un simbol al secolului XX, Paul McCartney este menționat în The Guinness Book Of Records ca fiind compozitorul cu cel mai mare succes din istoria muzicii. El a înregistrat 29 de single-uri clasate pe locul întâi în clasamentele din Statele Unite, dintre care 20 interpretate de The Beatles, iar restul interpretate fie de formația Wings sau de el ca artist solo. Paul McCartney a produs și coprodus nu mai puțin de 50 de piese de top 10 – mai multe decât oricare alt producător – și este recunoscut și ca pianist, chitarist, toboșar și, bineînțeles, ca interpret.

De altfel, cele mai cunoscute cântece ale formației The Beatles au fost scrise de Paul. Este cel mai bogat cântăreț din istorie cu o avere estimată la un miliard de dolari. În 1997 a primit distincția de cavaler din partea Coroanei Britanice, iar în 1999 a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, ca artist solo.

Opinia ta contează. Comentează!