Peste 45 de lideri ai Uniunii Europene sunt așteptați pe 1 iunie 2023, la Chișinău
Peste 45 de lideri ai Uniunii Europene sunt așteptați pe 1 iunie la Chișinău, la cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene.
O invitație oficială, semnată de președintele Maia Sandu și președintele Consiliului European, Charles Michel, a fost expediată șefilor de stat și de guvern ale țărilor participante. La Chișinău vor abordate eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene. Comunitatea Politică Europeană a fost creată anul trecut, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron. Prima reuniune a avut loc la Praga, în octombrie.








