Partidele afiliate lui Șor au fost supuse unui controlul financiar de către Comisia Electorală Centrală
Partidele afiliate lui Șor au fost supuse unui controlul financiar de către Comisia Electorală Centrală. Formațiunile ar fi organizat în campania din anul trecut pentru alegerile prezidențiale evenimente cu caracter politic și socio-cultural, pentru care s-ar fi plătit aproximativ trei milioane de lei. Proveniența banilor va fi investigată de Procuratura Anticorupție.
Comisia Electorală Centrală a aprobat rapoartele cu privire la efectuarea controlului complex a finanțării Partidelor „Renaștere”, Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, „Șansă” și „Victorie”, și a grupului de inițiativă pentru campania electorală a candidatului independent pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, Victoria Furtună.
CEC a somat Partidul „Renaștere” să verse în bugetul de stat peste 79 de mii 128 de lei, bani încasați sub formă de donații de la persoane fizice contrar prevederilor legale, și să informeze Comisia despre acțiunile întreprinse până pe 19 august, ora 17:00. Formațiunea trebuie să confirme virarea banilor în buget.
COMUNICATUL CEC: "CEC va sesiza Procuratura Anticorupție asupra acțiunilor de organizare și desfășurare de către Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, Partidul „Victorie”, Partidul „Șansă” și Partidul „Renaștere” a evenimentelor politice și socio-culturale în lipsa actelor ce ar confirma legalitatea obținerii și folosirii mijloacelor bănești estimate la 2 milioane 914 mii 826 de lei, ce constituie proporții deosebit de mari, și efectuarea măsurilor ce se impun."
Victoria Furtună, în calitate de succesor de drepturi și obligații al candidatului independent pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, a fost somată de CEC să verse în bugetul de stat 229 de mii 636 de lei, sumă care nu a fost inclusă în raportul privind finanțarea campaniei electorale și a fost utilizată contrar prevederilor legale.
Aceste entități au fost supuse controlului financiar pentru perioada 1 iulie 2024 – 31 octombrie 2024. Misiunea de control a fost desfășurată în perioada 6 noiembrie 2024 – 31 iulie 2025.








