Dodon critică și amenință
Politic 29 mai 2020, 17:42 | 4651

În timp ce opoziția atenționează că Parlamentul are la dispoziție zile numărate pentru a vota proiectul de lege privind organizațiile necomerciale pentru a primi asistența macrofinanciară europeană, Igor Dodon critică documentul și spune că nu-l va promulga. Mai mult, el i-a amenințat astăzi pe deputații PD că dacă vor vota proiectul de lege, acest lucru va însemna destrămarea coaliției de guvernare PSRM-PD.

Igor Dodon a declarat în cadrul vlogului său că ”legea organizațiilor necomerciale” ar oferi posibilitatea finanțării partidelor din exterior și, din acest motiv, nici el, nici PSRM, nu o va susține.

IGOR DODON, președintele Republicii Moldova: Această lege înseamnă o imixtiune externă în viața politică a Republicii Moldova. Iată ce e cu această lege. Oponenții noștri spun că dacă nu vom adopta această lege, nu vom primi finanțare de la Uniunea Europeană. Cu asemenea condiții, nici nu avem nevoie de o așa finanțare! Vă amintiți cum povesteau că Uniunea Europeană ne va oferi 87 de milioane de euro? Apoi am văzut că acești bani nu se duc nici în Guvern, nici în buget, nici pentru pensii și salarii, ci pleacă la ONG-uri... pentru astfel de lucruri.

Dodon a lansat și un avertisment pe ton ultimativ pentru Partidul Democrat...

IGOR DODON președintele Republicii Moldova: În Parlament, PSRM nu va vota pentru această lege, în actuala redacție. Dacă partenerii de coaliție ai socialiștilor vor vota, asta va însemna că ei încalcă acordul de coaliție, care a fost semnat în martie. Chiar și dacă această lege va fi votată în Parlament, iar asta va însemna distrugerea acordului și cumpărarea deputaților, atunci eu, ca președinte, nu voi semna această lege și nu o voi promulga.

Mai mult, Dodon a amenințat că dacă deputații vor vota repetat legea, el va tergiversa promulgarea până spre luna septembrie. Precizăm că ieri, proiectul de lege a fost votat unanim de deputații Comisiei Juridice din Parlament, inclusiv de legislatorii PD.

Zilele trecute, președintele fracțiunii PD, Dumitru Diacov, a dat asigurări Uniunii Europene că proiectul de lege cu privire la ONG-uri va fi votat în Parlament. O promisiune în acest sens i-a oferit și șefului Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko. L-am sunat azi și pe Dumitru Diacov, și pe Pavel Filip, dar și pe alți fruntași ai PD-ului, pentru a-i întreba cum vor vota în plenul Parlamentului, dar nimeni nu ne-a răspuns la telefon. O reacție la declarațiile lui Dodon a publicat președinta PAS, Maia Sandu.

MAIA SANDU, președinta PAS: Știți de ce Igor Dodon și gașca lui se opun vehement noii legi a organizațiilor neguvernamentale? Pentru că odată adoptată legea, Dodon nu va mai putea face campanie electorală folosind ”fundația de caritate” a Galinei Dodon. Pentru că proiectul noii legi spune clar că organizațiile neguvernamentale, inclusiv fundațiile, nu pot susține material și gratuit partidele politice și candidații care se implică în campanie electorală. Acesta este adevăratul motiv din care Igor Dodon și guvernul lui dau cu piciorul la 1 miliard 500 milioane de lei de la Uniunea Europeană, bani care ar trebui să susțină economia și oamenii nevoiași.

Solicitată pentru o reacție, șefa Secției protocol și comunicare a Președinției, Carmena Lupei, ne-a transmis - cităm - ”un scurt comentariu din partea lui Igor Dodon: Doamna Maia Sandu suferă de prea multe fantezii” - citat închis. 

Opinia ta contează. Comentează!