Aproape 10 mii de cereri au fost depuse de cei 5.481 de candidați în prima etapă a admiterii în clasa a X-a în liceele din Chișinău
Social 27 iulie 2026, 20:34 | 97

Aproape 10 mii de cereri au fost depuse de cei 5.481 de candidați în prima etapă a admiterii în clasa a X-a în liceele din Chișinău. Cei admiși au la dispoziție trei zile pentru a confirma locul. Rezultatele preliminare au fost prezentate astăzi, la ședința operativă a serviciilor municipale.

DANIELA MUNCA-AFTENEV, adjuncta șefei Direcției Educație, Tineret și Sport: "Conform datelor înregistrate pe platforma de admitere escoala.chisinau.md la încheierea de depunere a cererilor au fost înregistrate următoarele date - 9.847 de cereri expediate. Acest lucru înseamnă că avem 5.481 de elevi, pentru că elevii au putut depune dosarele pentru maxim trei licee. Dintre care 9.112 sunt active."

După afișarea rezultatelor, urmează confirmarea locurilor și încheierea primei etape de admitere în licee.

DANIELA MUNCA-AFTENEV, adjuncta șefei Direcției Educație, Tineret și Sport: "Astăzi, 27 iulie, afișarea rezultatelor, 28-30 iulie prezentarea de către candidați a documentelor justificative ce confirmă opțiunea finală de înmatriculare în liceu, iar în perioada 31 iulie - 1 august vor fi prezentate rapoartele privind rezultatele primei etape de admitere."

Cel mai mare număr de cereri a fost înregistrat în 18 licee.

DANIELA MUNCA-AFTENEV, adjuncta șefei Direcției Educație, Tineret și Sport: "Sectorul Botanica - „Mihai Eminescu”, „Elena Alistar” și „Vasile Alecsandri”. Sectorul Buiucani, „Spiru Haret”, „Mircea Eliade”, „Onisifor Ghibu”, „Petru Rareș” și „Liviu Deleanu”. Sectorul Centru - „Gheorghe Asachi”, „Mihai Viteazul” și „Nicolae Sulac”, iar sectorul Ciocana - „Gaudeamus”, „Mihail Berezovschi” și „Petru Zadnipru”. Și sectorul Râșcani - „Ion Creangă”, „Ștefan cel Mare”, „Lucian Blaga” și „Mihail Kogălniceanu”."

În cea de-a doua etapă a admiterii, destinată locurilor rămase neacoperite, dosarele vor putea fi depuse în perioada 3-6 august, iar rezultatele vor fi anunțate în 10 august. Datele Ministerului Educației și Cercetării arată că, în anul de studii 2025-2026, în liceele din Republica Moldova au fost înmatriculați 13.438 de elevi sau 53,86 la sută din numărul total al absolvenților de gimnaziu.

Opinia ta contează. Comentează!