Deschiderea la Sângera a unui centru de sortare a deșeurilor a provocat nemulțumirea localnicilor și autorităților locale
Social 10 aprilie 2026, 17:09 | 154

Deschiderea la Sângera a unui centru de sortare a deșeurilor a provocat nemulțumirea localnicilor și autorităților locale. Primăria subliniază că activitatea centrului ar fi fost autorizată cu abateri și cere suspendarea documentului, în timp ce compania insistă că activitatea este legală. Inspectoratul pentru Protecția Mediului confirmă că a depistat nereguli și a aplicat sancțiuni, iar Agenția de Mediu a anunțat inițierea procedurii de revizuire a autorizației.

Localnicii își fac griji că centrul de sortare a deșeurilor va polua aerul și le va afecta sănătatea.

Primarul orașului Sângera, Valeriu Popa, a sesizat autoritățile de profil în 10 martie, după ce, la începutul lunii, localnicii au observat mai multe camioane în drum spre stația de sortare de pe strada Industrială. În doar o zi, primăria a numărat 53 de vehicule.

VALERIU POPA, primar al orașului Sângera: "Am văzut că într-adevăr se transportă deșeuri și apropo erau depozitate nu doar în interiorul încăperii respective nefinalizate, dar și în afară, chiar pe pământ, ceea ce încalcă bineînțeles orice normă de mediu."

Consiliul local a audiat, în 27 martie, raportul reprezentantului companiei, care a prezentat autorizația de mediu emisă în noiembrie 2024. Primarul a declarat că autorizația ar fi fost eliberată cu numeroase abateri.

VALERIU POPA, primar al orașului Sângera: "Ceea ce ne-a mirat foarte mult că a fost eliberată o asemenea autorizație, fără ca să fie consultată cu populația, fără ca să fie primăria notificată, informată. Dar legea obligatoriu prevede pentru asemenea activități prevede consultarea cu populația, evaluarea impactului asupra mediului. Construcția este nefinalizată, deci nu a putut fi eliberată o asemenea autorizație și din start e clar că autorizația este eliberată cu încălcarea normelor legale."

De cealaltă parte, coordonatorul centrului de sortare, Petru Borș, invocă autorizația de mediu și un contract semnat cu Primăria Sângera pentru o perioadă de 25 de ani. Compania mai plătește o redevență anuală în bugetul local, pentru utilizarea terenului.

PETRU BORȘ, managerul companiei de salubrizare: "Nu conține autorizația absolut nicio ilegalitate. Este o autorizație ca toate autorizațiile, obținute în urma unei solicitări. Nu este necesar de consultări publice, deoarece activitatea dată nu afectează pe nimeni absolut. Este o activitate de sortare, care nu generează nimic dăunător oamenilor și din contra e un beneficiu și plus pentru societate."

Primarul de Sângera a mai declarat că la centrul de sortare ajunge gunoi din mai multe localități decât este indicat în autorizație.

VALERIU POPA, primar al orașului Sângera: "În autorizație este specificat locul de unde vor fi colectate deșeurile, noi avem 12 localități, dar la ziua de azi în construcția respectivă nefinalizată se aduc deșeuri încă din cel puțin șapte locații, informația este disponibil publică, pentru că noi am văzut-o pe pagina web a achizițiilor."

Reprezentantul centrului de sortare a explicat că deșeurile sunt aduse din mai multe localități pentru ca angajații să nu stea fără lucru.

PETRU BORȘ, managerul companiei de salubrizare: "Se activează în baza unui contract, fiindcă deșeurile colectate din localitățile unde noi deservim nu acoperă necesarul deșeurilor ca să menții activitatea dată, fiindcă aici activează 33 de angajați, respectiv, noi ca angajatori trebuie să le oferim un flux continuu și o zi deplină de lucru. Din aceste considerente s-au contractat alte localități."

În 25 martie, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a făcut verificări la compania din Sângera, unde a verificat respectarea modului de gestionare a deșeurilor. Într-un răspuns pentru Jurnal TV, instituția a precizat că, în urma controlului, au fost depistate abateri și a aplicat o amendă de 6.000 de lei. De asemenea, a emis prescripții obligatorii pentru înlăturarea neregulilor. Instituția i-a solicitat Agenției de Mediu revizuirea sau retragerea autorizației pentru gestionarea deșeurilor.

RĂSPUNSUL INSPECTORATULUI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI: "A admis încălcarea regulilor de gestionare a deșeurilor, manifestată prin depozitarea și împrăștierea acestora în afara perimetrelor autorizate, inclusiv în rețelele de canalizare, fiindu-i încheiat proces-verbal cu privire la contravenție, aplicându-se sancțiunea sub formă de amendă în mărime de 120 u.c., iar prin procesul-verbal de control i-au fost înaintate indicații obligatorii în vederea respectării legislației de mediu."

Agenția de Mediu a și inițiat procedura de revizuire a autorizației.

NICU BELITEI, directorul Agenției de Mediu: "Astăzi a fost semnată dispoziția privind inițierea procesului de reperfectare, revizuirea autorizației în conformitate cu articolul 25 din Legea 209/2016 cu privire la deșeuri. Ce ține de încălcări în prescripție agentului economic i-a fost scris delimitate clară a spațiilor de tip închis pentru fiecare categorie de deșeuri, stabilirea unui plan de gestiune a situațiilor de accident de muncă și ultima era neadmiterea poluării întâmplătoare a mediului ambiant."

Rezultatul procedurii de rectificare și reperfectare a autorizației va dura până la zece zile calendaristice. De partea cealaltă, Consiliul local Sângera a decis, prin decizia din 27 martie, că, în cazul în care autorizația nu va fi retrasă în termen de 30 de zile, va iniția un proces în instanța de judecată și un referendum local, pentru ca localnicii să fie întrebați dacă sunt de acord cu funcționarea centrului de sortare.

Opinia ta contează. Comentează!