Cel puțin 132 de oameni au murit în urma unuia dintre cele mai puternice cutremure, care s-a produs luni în Columbia
Cel puțin 132 de oameni au murit în urma unuia dintre cele mai puternice cutremure, care s-a produs luni în Columbia. Seismul, cu magnitudinea de 7,4, a fost înregistrat la ora 07:34, la adâncimea de 103 kilometri. Zeci de clădiri au fost distruse de zguduitură, iar sute de oameni au fost prinși sub dărâmături. Autoritățile au declarat stare de urgență, iar numărul victimelor crește în fiecare oră.
Cutremurul a fost resimțit pe o suprafață enormă, de sute de kilometri în partea de vest a Columbiei. Peste 480 de oameni au fost răniți, iar cele mai multe decese au fost înregistrate în orașul Pereira. Autoritățile locale au raportat cel puțin 40 de morți în zona metropolitană, iar 65 de clădiri s-au prăbușit. Salvatorii estimează că sub 15 dintre acestea s-ar afla oameni, potrivit BBC.
La Cali, situat la aproximativ 160 de kilometri mai la sud de Pereira și la aproximativ 200 de kilometri de epicentru, s-au prăbușit 32 de clădiri. De asemenea, au sistat operațiunile aeriene șase aeroporturi. Pe măsură ce amploarea pagubelor a început să prindă contur, mai mulți lideri mondiali și-au exprimat disponibilitatea de a oferi sprijin. Președintele Columbiei a anunțat că, în total, peste 1.500 de imobile au fost avariate de seism.
ABELARDO DE LA ESPRIELLA, președintele Columbiei: "Am prezentat un plan de urgență, pentru a ajuta populația. În primul rând, le vom oferi o subvenție, pentru a se putea muta în altă parte, iar ulterior vom începe reconstrucția locuințelor. Bineînțeles că avem nevoie de apă, generatoare și corturi."
RODRIGO LARA RESTREPO, ministrul de Interne al Columbiei: "În acest moment, au fost activate patru echipe din Bogotá, Envigado, Yopal și Medellín, care sunt grupuri de salvatori ce vor colabora și vor interveni în situația din regiunile cel mai afectate."
Cutremurul a fost resimțit până în țările vecine Venezuela, Ecuador și Panama. Tragedia a avut loc la mai puțin de două luni după ce două cutremure au devastat nordul Venezuelei și au provocat peste 6.300 de morți.








