Patrula Jurnal TV, 2 Octombrie

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Procurorii cer conexarea celor două dosare în care este vizat Alexandr Stoianoglo. Același lucru îl solicită și avocații acestuia. Judecătorul Natalia Patrașcu a expediat dosarul în care Stoianoglo este învinuit de încălcarea inviolabilității vieții personale a fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, la același complet de judecători, care examinează un alt dosar în care este vizat Stoianoglo. Potrivit lui Viorel Morari, conexarea dosarelor va conduce la tergiversarea examinării cauzei penale.

Numărul hoților de bunuri și accesorii din automobile este în creștere continuă.Potrivit poliției, de la începutul anului și până acum au fost înregistrate peste 180 de infracțiuni de acest fel, cu 40 mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Inspectorii au demarat o campanie de prevenire a furturilor din mașini și au împărțit șoferilor pliante cu informație, care le-ar putea fi de folos.

S-a trezit cu procurorii la ușă, a stat o lună în Penitenciarul nr.13 și aproape un an - în arest la domiciliu. Apoi a fost dus prin instanțe mai bine de cinci ani.Este istoria lui Alexandru Sofronov, care susține că este victima unui atac de tip raider organizat de ”grupul criminal” al fostului deputat Vladimir Andronachi. Acesta este plecat din Republica Moldova și, deci, inabordabil.Calvarul a început în 2017, când Sofronov și prietenul său, care nu mai este în viață, au cumpărat terenuri în Bulgaria.Tranzacția a fost efectuată în conformitate cu legislația statului bulgar, dar procurorii de la Chișinău aveau altă părere. Alexandru Sofronov s-a pomenit cu un dosar penal.

Opinia ta contează. Comentează!