Jurnalul orei 17, 16 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 16 septembrie 2026, 20:51 | 17

Prezentat de Călin Jucovschi

Un accident grav s-a produs în această dimineață în satul Ghidighici din municipiul Chișinău. Un BMW a lovit în viteză două vehicule aflate pe acostament, iar în urma impactului unul dintre acestea s-a răsturnat.

Tariful pentru gaz ar putea să crească din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că o scumpire este foarte probabilă din cauza creșterii cotațiilor pe piața europeană. Mai multă certitudine în această privință vor apărea la începutul lunii octombrie, a precizat oficialul.

Ancheta internă, inițiată de Ministerul Justiției după tragedia de la Măgdăcești, a fost suspendată până la finalizarea urmăririi penale. Ministrul Vladislav Cojuhari a declarat însă că demisia șefului Inspectoratului Național de Probațiune nu pune capăt verificărilor, iar vinovații urmează să fie identificați și trași la răspundere. Între timp, autoritățile pregătesc sancțiuni mai aspre pentru încălcarea ordinelor de restricție și de protecție.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie