Tragedia din unitatea militară de la Cahul, unde un adolescent și-a pierdut viața, creează tensiuni la vârful puterii
Tragedia din unitatea militară de la Cahul, unde un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața în urma unui incident armat, creează tensiuni la vârful puterii. În timp ce mai mulți politicieni din opoziție cer demisia conducerii Ministerului Apărării, ministrul Anatolie Nosatîi afirmă că nu va renunța la funcție înainte de finalizarea anchetei. Oficialul promite transparență în acest caz și pedepsirea celor responsabili.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: "În calitate de ministru al Apărării, voi insista ca toate circumstanțele acestui caz să fie elucidate cu maximă responsabilitate și transparență. Persoanele găsite vinovate vor fi sancționate în strictă conformitate cu legislația națională și regulamentele militare."
Cât privește declarațiile unor actori politici care i-au solicitat demisia, Nosatîi a spus că el nu răspunde de gestionarea directă a tuturor aspectelor din domeniul militar, iar responsabilitatea aparține fiecărui militar în parte, reieșind din funcția deținută.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: "Nu voi demisiona până la finalizarea investigației și elucidarea tuturor circumstanțelor acestui caz. Ar fi o lipsă de responsabilitate să plec acum, când ancheta este în desfășurare și este necesară implicarea mea în calitate de ministru al Apărării."
Ministrul a menționat că tragedia s-a produs din cauza nerespectării normelor de siguranță la manipularea armei.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: "În acest moment dificil, este important să tratăm acest subiect cu discreție, responsabilitate și respect pentru memoria tânărului decedat. Cu siguranță, cazul respectiv trebuie elucidat complet. Consider esențial ca ancheta să stabilească exact ce s-a întâmplat."
Duminică, 10 mai, un adolescent de 16 ani a murit într-o unitate militară din Cahul, după un incident cu o armă de foc. Potrivit poliției, un militar prin contract, de 20 de ani, ar fi manevrat necorespunzător un pistol de tip Glock, în timp ce se afla alături de băiatul venit în vizită la un alt militar în termen. În urma împușcăturii, a avut de suferit și un militar de 18 ani, care a ajuns la la spital. Inițial, autoritățile au anunțat că adolescentul și-a pierdut viața după ce ar fi suferit un șoc și și-ar fi pierdut cunoștința. Ulterior, Poliția a precizat că medicul legist a constatat că băiatul a fost străpuns de același glonț care l-a rănit pe militarul în termen.








