Ofițerii Frontex au înregistrat peste două mii de incidente la trecerea frontierei Republicii Moldova de la începutul războiului
Justiţie 12 mai 2022, 19:45 | 870

Peste două mii de incidente au fost înregistrate la frontiera Republicii Moldova, de la începutul războiului ruso-ucrainean. Printre acestea, cele mai grave sunt încercările de a transporta droguri și circulația cu acte false. Comisia Europeană vrea să redreseze situația cu participarea statelor membre ale Uniunii Europene și a Republicii Moldova. Subiectul a fost discutat la Vama Leușeni, în cadrul întrevederii dintre Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, și ministrul de Interne, Ana Revenco.

YLVA JOHANSSON, comisarul UE pentru afaceri interne: "Sunt criminali, care profită de criza refugiaților. Cunoaștem că femeile și copiii sunt frecvent victimele traficanților. Noi știm că cetățenii ucraineni se află în topul celor cinci state, care ajung să fie traficați în Uniunea Europeană și în toată lumea. Iată câte semne de ce noi trebuie să luptăm aprig și să prevenim traficul de ființe umane. Platforma de solidaritate conține, în special, planul de acțiuni privind prevenirea traficului de ființe umane, plan din 10 puncte. Moldova la fel, face parte din acest plan din 10 puncte privind asigurarea securității."

Polițiștii de frontieră, de comun cu ofițerii Frontex, fac echipă comună din 17 martie pentru a preveni ilegalitățile la frontieră. Până acum, au fost înregistrate peste două mii de ilegalități la vamă.

ANA REVENCO, ministrul de Interne: "Înțelegem că de războiul pe care îl avem la frontieră, pot profita mai mulți infractori, astfel încât să se regrupeze și să se materializeze riscul de trafic de droguri, de armament, de ființe umane, aceasta este misiune principală a echipelor comune, să stea de veghe, pentru a analiza acele informații care pot să ne ajute să luăm decizii ca riscurile acestea să nu se materializeze."

Ana Revenco a solicitat oficialului european să includă Republica Moldova în misiunea de dezvoltare a unei noi strategii de securitate internă a Uniunii Europene.

Opinia ta contează. Comentează!