ANI a încetat procedura de control a averii în privința fostului judecător Vladislav Clima
Justiţie 29 iunie 2022, 19:47 | 512

Socialistul Bogdan Țârdea, fostul ministru al Apărării, Alexandru Pânzari, fostul președinte al Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, sunt „curați ca lacrima”. Autoritatea Națională de Integritate a încetat procedura de control a averii și a intereselor personale în privința persoanelor menționate.

Inspectorul de integritate, Ada Grinciuc, a considerat că nu există diferență substanțială dintre veniturile și cheltuielile fostului judecător și președinte al Curții de Apel, Vladislav Clima, investigat pentru perioada 2014-2021. Fiul fostului judecător a studiat la Universitatea Drexel din Statele Unite. Taxele de studii în valoare de 73 de mii 565 de dolari ar fi fost achitate de părinții și frații lui Clima. Potrivit ANI, Vladislav Clima nu a scos niciun leu din propriul buzunar pentru a plăti studiile fiului său. Tot rudele i-ar fi achitat familiei fostului judecător şi cele 25 de vacanţe în Ucraina, România, Austria, Grecia, Italia. Cât priveşte cele două autoturisme în valoare totală de 58 de mii de euro, Clima spune că le-a procurat în leasing, după ce a vândut alte maşini.

A fost încetat controlul și în ceea ce privește averea fostul ministru al Apărării, Alexandru Pânzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției sub regimul Plahotniuc. Ion Nicolaev este inspectorul care l-a scos basma curată. Pânzari, împreună cu soția, a declarat pentru anul 2020 un venit de 1 775 975 lei. În același an, Pânzari a cumpărat o casă și un teren. Pentru locuință și serviciile comunale, dar si alte cheltuieli, Pânzari ar fi plătit 5 497 629 de lei. Inspectorul de integritate a remarcat diferența substanțială dintre venit și cheltuieli, însă potrivit ANI, această depășire are „un caracter justificat”. Alexandru Pânzari ar fi luat un împrumut de la bancă, dar pe care nu l-a declarat, deoarece era revocat din funcție. Jurnal TV a scris în anul 2021 despre faptul că fiul lui Pânzari a devenit co-proprietar al unei companii petroliere, la numai 22 de ani. Potrivit, surselor Jurnal TV, beneficiarii reali ai companiei ar fi fost chiar Alexandru Pânzari și Alexandru Jizdan. Atunci Pânzari a negat că el și Jizdan ar fi implicați în afacere.

Au fost verificate și veniturile deputatului socialist Bogdan Țârdea din perioada 2014-2020. Cercetările inspectorului de integritate arată că în perioada 2014–2020 parlamentarul a obținut un venit total de 1 524 242 lei și a suportat cheltuieli în de 1 360 861 lei. În cadrul controlului, inspectorul de integritate, Victor Rența nu a constatat abateri, precizând că între veniturile și cheltuielile lui Țârdea nu există o diferență substanțială.

Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a comentat reacțiile publice generate de actele de constatare emise de ANI în privința lui Clima, Pânzari și Țârdea, punând vina pe imperfecțiunea Legii privind declararea averii.

MESAJUL PUBLICAT OLESEA STAMATE: "Înainte sa modificam noi legea în octombrie 2021, declararea bunurilor la prețuri derizorii era posibilă, deci legală. Așa ne-am pomenit cu mașini scumpe declarate la câteva sute de euro, iar ANI nu avea temei legal să constate diferența. Acum ANI are toate pârghiile să nu mai admită asemenea declarații, însă controalele despre care azi vorbește presa au început încă acum unul doi ani, poate și mai devreme și, respectiv, acestora li se aplica prevederile vechi ale legii - adică la momentul când persoana a declarat."

A scris Olesea Stamate pe facebook. ANI a încetat procedura de control a averii și în privința deputatului PAS, Doina Gherman, dar și asupra fostului judecător al Curții Supreme de Justiție, Sveatoslav Moldovan.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE