Adrian Nichifor, condamnat anterior pentru omor, a primit 30 de zile de arest
Justiţie 22 decembrie 2022, 15:37 | 774

Controversatul om de afaceri Adrian Nichifor, condamnat anterior pentru omor, a primit astăzi 30 de zile de arest. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. ”Nichifor este bănuit de acte de corupție”, ne-a spus procurorul general interimar, Ion Munteanu. Se întâmplă la două zile de la eliberarea lui Nichifor din penitenciar, printr-un act de amnistie.

Adrian Nichifor a fost adus la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, înconjurat de mai mulți mascați ai Centrului Național Anticorupție. Întrebat de un jurnalist de la anticorupție.md de ce este escortat, Nichifor nu a răspuns. Aceeași sursă citată scrie că procurorii îl învinuiesc pe Nichifor de ”tentativă de corupere a psihologului din Penitenciarul nr.15”.

În luna august curent, CNA a emis un comunicat, prin care anunța că Nichifor i-ar fi propus unui angajat al Administrației Naționale a Penitenciarelor cinci mii de euro, iar în schimb a cerut ca angajatul, adică psihologul din penitenciar, să constate că ”Nichifor nu reprezintă un pericol pentru societate”.

Am trimis o solicitare la Procuratura Anticorupție, prin care am cerut informații despre noul dosar al lui Adrian Nichifor. Procurorii ne-au spus că nu ne pot oferi detalii, deocamdată.

Marți, 20 decembrie, Adrian Nichifor, condamnat la 17 de închisoare pentru omor, a fost eliberat printr-un act de amnistie. În aceeași zi a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție. Actul de eliberare a lui Adrian Nichifor a fost contestat atât de ANP, cât și de procurori.

Opinia ta contează. Comentează!