Controlul judiciar pe numele lui Alexandr Stoianoglo a fost prelungit cu încă o lună
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a prelungit astăzi cu încă 30 de zile măsura preventivă de control judiciar pe numele lui Alexandr Stoianoglo.
Procurorul care a cerut în privința lui Stoianoglo un control judiciar pe un termen de 60 de zile urmează să analizeze motivele, care au stat la baza admiterii parțiale a demersului său și va decide asupra contestării cu recurs la Curtea de Apel Chișinău. Alexandr Stoianoglo a fost reținut pe 5 octombrie trecut. Pe numele său este deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, depășirea acțiunilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase în fața unor organe competente.








