Ministrul demisionar de Interne poartă mască de protecție cu lozinca de campanie a lui Igor Dodon
Miniștrii „tehnocrați” din guvernul demisionar umblă cu sloganuri socialiste pe ei, inclusiv, la întâlnirile publice. Cel care face asta este chiar ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Pavel Voicu. Acesta a apărut la întâlnirile cu subalternii purtând o mască de protecție cu lozinca de campanie a lui Igor Dodon: „Împreună vom reuși", scrisă pe mască în limba rusă. Acesta este sloganul utilizat anul trecut, de către președintele perdant, în campania electorală pentru șefia statului.
După patru luni, vedem același slogan pe masca de protecție purtată de ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu. Membrul guvernului demisionar a fost observat cu ea la mai multe evenimente publice.
PAVEL VOICU, ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne: "Pentru acordarea sprijinului și deblocarea situațiilor au activat în ultimele 24 de ore colegii de la mai multe instituții. Pentru asta vreau să le mulțumesc."
Gestul ministrului Voicu a suscitat atenție în condițiile în care anterior ex-premierul Ion Chicu se chinuia să acrediteze percepția că guvernul său este unul „tehnocrat”, minoritar independent de socialiști și de Igor Dodon.
ION CHICU, fost premier: "Nu v-am purtat cu caravana prin campanii electorale, nu v-am adunat în Piața Marii Adunări Naționale, ca în timpurile de odinioară pentru politicile progresiste. V-am lăsat să faceți lucrul cum știți voi. Eu vă mulțumesc pentru asta. Guvernul nu s-a implicat în campanie electorală."
Mai mult, în condițiile în care pandemia face ravagii, inclusiv în rândul polițiștilor, Voicu organizează ceremonii solemne. Luni, 8 februarie el a împărțit distincții și diplome de onoare. Asta în timp ce 15 persoane din Aparatul Central al ministerului sunt infectate cu COVID, iar alte 30 sunt suspecte. Am încercat să discutăm astăzi cu Pavel Voicu, dar nu a binevoit să ne răspundă la telefon. Reprezentanții Serviciului de presă al MAI ne-au spus că vor reveni cu o reacție, dar, până ora difuzării știrii, așa și nu ne-au mai oferit vreo explicație.








