Moscova obligă „țările neprietenoase” să plătească gazul importat în ruble rusești
Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau euro pentru livrările sale de gaze naturale către Uniunea Europeană. Vladimir Putin a ordonat responsabililor ca într-o săptămână să pună la punct un nou sistem de plăţi în ruble. Autoritățile de la Chișinău afirmă că decizia lui Putin nu afectează Republica Moldova.
Vladimir Putin a declarat la o şedinţă de guvern că decizia lui este o reacţie la îngheţarea activelor Rusiei în Occident, în urma sancţiunilor impuse Moscovei după atacul asupra Ucrainei. Occidentul, potrivit liderului de la Kremlin, a declarat de fapt o suspendare a plăţilor către Moscova şi a pus capăt încrederii în devize precum euro sau dolarul american.
VLADIMIR PUTIN, președintele Federației Ruse: "Este clar. Ca să primim euro, dolari şi alte valute în schimbul mărfurilor noastre nu mai are pentru noi niciun sens. Am luat decizia de a pune în practică un ansamblu de măsuri pentru a trece la plata în ruble a gazului nostru livrat ţărilor ostile şi a renunţa în toate plăţile la devizele compromise."
Moscova a adoptat pe 8 martie o listă cu ţări ''nepritenoase'', în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia acesteia împotriva Ucrainei. Pe listă se regăsesc Statele Unite, Canada, ţările Uniunii Europene, Marea Britanie şi alte ţări europene nemembre ale spațiului comunitar şi din Asia de Sud, şi Sud-Est, care s-au raliat sancţiunilor. Republica Moldova nu se găsește pe această listă.
ANDREI SPÂNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: "Nu se referă la Republica Moldova. Asta e în primul rând. Istoric vorbind, contractele semnate între Moldova Gaz și Gazprom au prevăzut plăți în dolari și ruble rusești."
Și directorul MoldovaGaz, Vadim Ceban, ne-a confirmat că decizia lui Putin nu poartă repercusiuni pentru Republica Moldova.
VADIM CEBAN, directorul „Moldovagaz”: "Potrivit contractului cu Gazprom, noi avem opțiunea de a plăti în dolari, în euro și în ruble. Noi deja folosim ca mijloc de plată rubla. Noi chiar achităm, când avem ruble, achităm ruble. - Ei pot să refuze să încaseze în dolari? Nu, nu, nu este așa ceva. - E dreptul nostru, aici decidem noi cum să transferăm."
Uniunea Europeană intenţionează să reducă dependenţa energetică de Rusia, dar nu poate renunţa imediat la importurile de gaz natural rusesc şi de petrol. Putin a dat asigurări că noul sistem de plăţi nu va afecta volumul exporturilor de gaz natural prevăzut în contractele cu Uniunea Europeană.








