Jurnalul orei 15, 18 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 18 noiembrie 2021, 15:59 | 260

Prezentat de Eugenia Apostu

Examinarea demersul privind arestarea lui Vladimir Plahotniuc a fost amânată pentru o perioadă nedeterminată. Se întâmplă la două săptămâni, după ce procurorii l-au pus sub învinuire pe fostul lider PD în dosarul Metalferos. Avocatul acestuia a cerut strămutarea demersului de la Judecătoria Ciocana la o altă instanță.

Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a respins contestația lui Viorel Morari vizând anularea deciziei prin care a fost delegat de Alexandr Stoianoglo să activeze, în decembrie 2019, la Procuratura Generală în timp ce era șef al Procuraturii Anticorupție. Decizia judecătorilor din sectorul Râșcani este cu drept de atac. Viorel Morari a refuzat să discute cu reporterul Jurnal TV.

Deputații au majorat astăzi, de la 500 la 700 de lei, ajutorul social pentru perioada rece a anului. Totodată, a fost mărit și numărul familiilor, care vor beneficia de compensație. Este vorba de 300 de mii de familii - cu 86 de mii mai mult în comparație cu anul trecut. Până a pune la vot acest subiect, deputații au discutat mult asupra categoriei de persoane, care urmează să primească ajutor social.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE