Punctul de trecere a frontierei Palanca a devenit nefuncțional
Punctul de trecere a frontierei Palanca a devenit nefuncțional. Activitatea acestuia a fost sistată din cauza unei avarii în rețeaua de comunicații. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră le recomandă călătorilor să opteze, până la remedierea defecțiunii, pentru punctul de trecere a frontierei Tudora.
Instituția precizează că avaria a afectat conexiunea la internet și funcționarea sistemelor informaționale utilizate pentru controlul trecerii frontierei. Defecțiunea s-a produs în afara spațiului în care își desfășoară activitatea polițiștii de frontieră. O echipă tehnică a operatorului responsabil lucrează pentru remedierea problemei.








