Cel puțin cinci oameni au murit în estul Spaniei și peste două mii au fost evacuați, în urma ploilor torențiale
Externe 20 octombrie 2026, 17:44 | 116

Cel puțin cinci oameni au murit în estul Spaniei și peste două mii au fost evacuați, în urma ploilor torențiale care au provocat inundații puternice în regiunile Valencia și în Catalonia. Furtuna Adam s-a abătut asupra orașelor de pe coasta Mediteranei, iar autoritățile au cerut unui număr de peste 80 de mii de persoane să rămână în locuințe, în timp ce echipele de salvare intervin în zonele afectate, transmite Reuters. În unele cazuri, oamenii au fost salvați cu elicopterul.

Datele autorităților spaniole arată că în decurs de 48 de ore a plouat cât pentru un an și jumătate. Cu mașini îngrămădite unele peste altele și mobilier acoperit de noroi lăsat în fața locuințelor, oamenii dintr-un sat de lângă Alicante, în estul Spaniei, evaluează pagubele provocate de inundații, notează AFP.

În regiunea Valencia, autoritățile au desfășurat peste 400 de operațiuni de salvare, atât aeriene, cât și terestre. Valencia încă resimte efectele inundațiilor devastatoare din urmă cu aproape doi ani, care au provocat numeroase victime. Agenția Meteorologică Spaniolă a anunțat că septembrie 2026 a fost cea mai caldă lună septembrie înregistrată vreodată în țară, după ce și vara, în intervalul iunie-august, a stabilit un record de temperatură.

Opinia ta contează. Comentează!