Coaliția pro-rusului Rumen Radev a câștigat alegerile parlamentare din Bulgaria
Coaliția pro-rusului Rumen Radev a câștigat alegerile parlamentare din Bulgaria. Potrivit rezultatelor preliminare, formațiunea sa „Bulgaria Progresistă” conduce detașat cu peste 44% din voturi, scor care i-ar asigura o majoritate absolută de cel puțin 130 de mandate în Parlamentul de 240 de locuri.
Rumen Radev, în vârstă de 62 de ani, care a demisionat anterior din funcția de președinte după nouă ani de mandat pentru a intra în cursa electorală, a salutat rezultatul drept „o victorie a speranței asupra neîncrederii și a libertății asupra fricii”. El a promis că va combate corupția și va elimina ceea ce a numit „modelul oligarhic de guvernare” din Bulgaria. Radev, reintrat în forță în politica de la Sofia, este văzut și ca un eurosceptic.
RUMEN RADEV, liderul Coaliției Bulgaria Progresistă: "Credeți-mă, o Bulgarie puternică și o Uniune Europeană puternică au nevoie de gândire critică, de pragmatism. Pentru că Europa este o victimă din cauza ambiției ei de a fi un lider moral într-o lume fără reguli."
Fiind întrebat despre cum vede relațiile Bulgariei cu Rusia și dacă acestea nu vor dăuna relației cu Uniunea Europeană, Radev a răspuns...
RUMEN RADEV, liderul Coaliției Bulgaria Progresistă: "Întrebați-l pe președintele Macron, întrebați-l pe prim-minstrul Belgiei, întreabă-i și pe alți lideri europeni, inclusiv cancelarul Merz, care a declarat chiar luni că acest dialog ar trebui să aibă loc, nu doar datorită noii arhitecturi pentru securitate în Europa, ceea ce este inevitabil."
Pe locul doi în alegerile parlamentare s-a clasat coaliția liberală „Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată”, cu 14,3%, iar pe locul trei - partidul GERB, condus de fostul premier Boiko Borissov, cu 13 la sută din voturi. Borissov l-a felicitat pe Radev, dar a subliniat că „una este să câștigi alegerile și alta este să guvernezi”.
Acesta este al optulea scrutin parlamentar organizat în Bulgaria în ultimii cinci ani, pe fondul instabilității politice accentuate, generate de protestele anticorupție din 2021, care au dus la prăbușirea guvernului conservator. Deși Radev a afirmat că Bulgaria își va menține parcursul european, acesta a pledat pentru o abordare mai „pragmatică” în cadrul Uniunii Europene. În același timp, el a susținut reluarea unor relații „practice” cu Rusia și s-a opus livrărilor de armament către Ucraina, criticând recentul acord de cooperare în domeniul apărării dintre Sofia și Kiev. Cu toate acestea, Radev a subliniat că nu va bloca deciziile Uniunii Europene, chiar dacă are rezerve față de unele politici ale blocului comunitar.








