Un autobuz de linie a intrat într-un stâlp de electricitate, în această seară, pe strada Ion Creangă din Chișinău
Un autobuz de linie a intrat într-un stâlp de electricitate, în această seară, pe strada Ion Creangă din Chișinău. Impactul s-ar fi produs după ce un autoturism ar fi virat pe banda destinată transportului public, fără să se asigure.
Contactată de Jurnal TV, purtătoarea de cuvânt a Parcului Urban de Autobuze, Felicia Rusu, a declarat că în urma coliziunii, autobuzul a fost proiectat într-un pilon de la marginea carosabilului. Din fericire, niciun pasager nu a avut de suferit. Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.








