ALLA KOCETOVA, refugiată din Mariupol: "Ceea ce se întâmplă acum acolo, faptul că au intrat pe acele teritorii și vor să se simtă stăpâni în casa mea, asta e cel mai greu. 08:43-08:55 Printre rude și prieteni avem astfel de oameni, care au fost înmormântați în curțile caselor proprii, fără posibilitatea de a fi înmormântați cum se cuvine."

SERGHEI KOCETOV, refugiat din Mariupol: "Pe străzi erau cadavre. Nimeni nu venea să le ia pentru că erau atacuri în continuu. Cadavrele stăteau până deveneau albastre."

Familia Koketov trăia o viață fericită și îndestulată în Mariupol, într-un apartament de pe strada Azovstalskaia, în imediata apropiere de faimoasa uzină metalurgică. Ziua de 24 februarie le-a distrus însă toate planurile de viitor. La patru dimineața au aflat ce înseamnă războiul...

ALLA KOKETOVA, refugiată din Mariupol: "Peste 40 de minute, după ce am ieșit din apartament, un obuz ne-a lovit locuința. În mijlocul dormitorului a picat o rachetă mare, de tip „Grad”."

SERGHEI KOKETOV, refugiat din Mariupol: "Rachetele și obuzele zburau ca muștele. Zburau și explodau."

Soția și cele două fiice, una dintre care de șapte ani, au fugit din oraș. Bărbatul a fost nevoit să rămână, pentru că în Mariupol trebuia să aibă grijă de părinții bătrâni și de afacere. Mai ales că nimeni nu credea că a început un război în sensul deplin al cuvântului. În scurt timp, nici adăposturile nu mai păreau a fi un loc sigur. În fiecare dimineață, soldații ruși porneau cântece patriotice, pentru a-i convinge pe oameni că sunt ruși, nu ucraineni.

SERGHEI KOKETOV, refugiat din Mariupol: "Apa, pe care anterior nu o putem bea, acum o utilizam. Apa, care rămânea în calorifere, la fel o utilizam."

Bărbatul a stat 60 de zile în Mariupolul ocupat. Businessul său în domeniul construcțiilor, pe care l-a dezvoltat timp de 20 de ani, a fost distrus. Uzinele, magazinele și halele de producere au fost făcute una cu pământul.

ALLA KOKETOVA, refugiată din Mariupol: "Am rămas cu nimic. Nu avem unde reveni. Nu mai avem casă. Iar să ne obișnuim cu asta e dificil. Scuze..."

Din 2 martie și până pe 19 aprilie, familia lui Serghei nu putea lua legătura cu el. Bărbatul nu avea energie pentru telefon. Abia în ultimele zile din aprilie a reușit să filmeze secvențe scurte pentru cei dragi.

De mai multe ori, Serghei a fost la un pas de moarte. Odată, rușii au aruncat bombe chiar în subsolul în care se adăposteau. În altă zi, în încercarea de a-l ajuta pe un soldat, a dat de militari înarmați.

SERGHEI KOCHETOV, refugiat din Mariupol: "Erau beți criță. Abia se țineau pe picioare. Și ei îmi zic: să merg înainte, pregătesc arma pentru tragere și îmi spun că mă vor împușca fără vorbă, dacă ceva nu le place."

Și de parcă nenorocirile nu ar fi fost suficiente, familia se confruntă acum cu o altă dramă. Serghei a părăsit Mariupolul prin Donbas, toate teritoriile din jur fiind ocupate și neavând altă cale. Când a vrut să revină în Kiev, împreună cu soția și copiii, pentru a-și construi o viață de la zero, Serghei a fost reținut la vamă și i s-a interzis să intre în Ucraina pentru trei ani. Este o eroare birocratică, spun ei, și speră să fie schimbată legea în contextul războiului.

ALLA KOCHETOVA, refugiată din Mariupol: "A ajuns la frontiera moldo-ucraineană și nu a fost lăsat să intre în Ucraina. I-au interzis intrarea în Ucraina pentru trei ani din cauza că a ieșit din țară prin teritoriile ocupate, prin posturile de trecere închisă. Nu am mai putut contesta nimic. Nu am reușit să convingem autoritățile că nu vrem să părăsim Ucraina, că vrem să începem o viața nouă acolo, în Kiev."

SERGHEI KOCHETOV, refugiat din Mariupol: "Pentru mine asta e o tragedie, pentru că nu mai sunt tânăr. Să petrec trei ani în afara patriei..."

ALLA KOCHETOVA, refugiată din Mariupol: "Dar eu cred că Mariupolul nu va fi lăsat așa, nu va fi cedat. Să fie oricum, dar să fie orașul nostru. Să fie din nou Ucraina."

Familia a fost cazată la Edineț. Aici, Polina Kocetova a terminat clasa a III-a la o școală din oraș.

POLINA KOCHETOVA, refugiată din Mariupol: "A fost vesel, dar și trist. -De ce trist? -Îmi e dor de vechea școală. Toți prietenii mi-au rămas acolo."

Pentru a-și găsi o ocupație, copila frecventează un centru de creație din Edineț. Pedagogii calificați îi implică pe copii în diverse activități, făcându-i să uite cât e posibil de mult oroarea războiului...

CRISTINA PALADI, membră AO „Help”: "Zâmbetul de pe față este dispărut. Nu mai e același. Au o fobie lăuntrică de cele ce se întâmplă: un zgomot sau când e mai întuneric în încăpere. Au o nostalgie mare în suflet după tot ce au lăsat în urmă."

Deschiderea Centrului de creație pentru refugiați a fost posibilă datorită Asociației Obștești „Help”, fondată de către cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Franța. Proiectul este finanțat de UNFPA Moldova, cu sprijinul Coaliției Naționale „Viața fără Violență în Familie”.