Companiile din Rusia „mor” una după alta
Externe 6 august 2025, 20:13 | 709

Companiile din Rusia „mor” una după alta. În prima jumătate a anului, numărul firmelor lichidate l-a depășit pe cel nou înregistrate, scrie „Izvestia”. Pentru comparație - aproape 140 de mii de entități juridice au fost închise, în timp ce doar aproximativ 95 de mii au fost deschise. Un astfel de dezechilibru este înregistrat pentru prima oară din 2022 încoace.

Cel mai mare număr de lichidări a avut loc în comerț, construcții și industrii prelucrătoare, sectoare deosebit de sensibile la creșterea costurilor și scăderea cererii de consum. Un val de falimente în rândul dezvoltatorilor a fost înregistrat într-o serie de regiuni. Astfel, la Ekaterinburg, fostul antreprenor general al concernului „Stroyproekt Group” a fost în pragul falimentului, iar la Rostov-pe-Don, „Donstroy” a fost declarată falimentară.

Companiile străine care și-au anunțat plecarea de pe piața rusă în 2022 au început, de asemenea, lichidarea, inclusiv H&M și Microsoft. Și dealerii auto s-au aflat într-o situație dificilă: aprovizionarea instabilă, gama limitată, scăderea cererii și creșterea costurilor de import au pus în pericol supraviețuirea acestui sector. Potrivit experților intervievați de „Izvestia”, fiecare a cincea reprezentanță auto din Rusia s-ar putea închide până la sfârșitul anului. Unul dintre cei mai mari jucători, Kliuchavto, și-a redus deja numărul de persoane juridice de aproape trei ori.

Pe piața microfinanțărilor, micile organizații părăsesc piața sub presiunea concurenței și a reglementărilor. Numai în iunie, 11 organizații și-au încetat activitatea, inclusiv RD Online și Evraz. Pe fondul unui declin general, s-a atestat o creștere vizibilă a înregistrărilor în industriile axate pe minerit, IT, consultanță, logistică, turism intern și comerț electronic, a remarcat analistul Vladimir Cernov de la Freedom Finance Global. În telecomunicații, transport, construcții, sectorul agricol și servicii este înregistrat un număr minim de noi entități juridice, a adăugat Ekaterina Avdeeva, șefa centrului de experți Delovaia Rossia.

Potrivit experților, creșterea „mortalității afacerilor” este cauzată de ratele dobânzilor ridicate (în iunie, rata cheie era de 21%), o scădere a capitalului de lucru, un control fiscal sporit și cerințe mai stricte privind etichetarea, transportul și datele cu caracter personal. În plus, impozitul pe profit a crescut de la 20 la 25%, iar Serviciul Fiscal Federal a intensificat curățarea persoanelor juridice inactive și fictive, scrie „Izvestia”.

Opinia ta contează. Comentează!