Patrula Jurnal TV, 15 Martie
15 martie 2026, 20:14
Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini...
Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.
O dronă rusească, dotată cu explozibil, a fost găsită, zilele trecute, în satul Tudora din raionul Ștefan Vodă. Echipa Jurnal TV a fost singura care s-a aflat la fața locului pe parcursul zilei și a urmărit acțiunile de detonare a aparatului de zbor. Drona activă a fost depistată aproape de ora 10. Către ora 17:20, aceasta a fost detonată de către geniști în condiții de siguranță. Este vorba de un aparat de zbor de tipul Gheran-2 cu o încărcătură termobarică de aproape 50 de kilograme, cu bile de dispersie.
Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe. Diplomatului i-a fost transmisă nota de protest a Chișinăului în legătură cu atacul Rusiei asupra Complexului Hidroenergetic „Novodnestrovsk” din Ucraina, care a provocat scurgeri de produse petroliere în râul Nistru. La sediul ministerului, în fața diplomatului rus a fost pusă o sticlă cu apă prelevată din râu și un pahar.
Directorul Spitalului raional Hâncești, care nu a sesizat autoritățile despre cazul Ludmilei Vartic, a demisionat. Informația a fost confirmată de ministrul Sănătății, Emil Ceban. Potrivit oficialului, familia l-ar fi rugat pe managerul instituției să nu comunice despre acest incident. Cine anume din familie, nu a precizat. Între timp, dosarul intentat la Hâncești a fost transferat și urmează să fie examinat sub conducerea Procuraturii sectorului Râșcani al municipiului Chișinău.