Rusia ar putea organiza proteste violente în Republica Moldova după alegerile din 28 septembrie, avertizează ISW
Rusia ar putea organiza proteste violente în Republica Moldova după alegerile din 28 septembrie, pentru a o înlătura de la putere pe președintele Maia Sandu. Despre asta avertizează Institutul pentru Studiul Războiului. Potrivit analiștilor de la Washington, „Rusia ar folosi politicieni moldoveni, cu viziuni pro-ruse și alți actori, care să creeze condițiile necesare pentru eventuale destabilizări post-electorale”.
În avertismentul Institutului pentru Studiul Războiului din Washington, publicat pe 25 septembrie, se arată că Federația Rusă ar încerca să creeze o imagine similară cu cea a protestelor pro-europene spontane din 2014, de la Euromaidan, în Ucraina. Potrivit Institutului, Serviciul de Informații Externe al Rusiei desfășoară o operațiune coordonată în Republica Moldova, promovând narațiuni despre o eventuală anulare a alegerilor parlamentare. Scopul acestor mesaje ar fi pregătirea terenului pentru proteste violente.
Sursa citată susține că recenta declarație a Serviciului rus de Informații Externe, potrivit căreia „NATO ar plănui o invazie în Republica Moldova, are, cel mai probabil, rolul de a alimenta frica în rândul populației și de a stimula sentimentele anti-europene”. „Kremlinul încearcă să dea vina preventiv pe autoritățile moldovene pentru măsurile active, pe care Rusia însăși intenționează probabil să le ia”, avertizează Institutul pentru Studiul Războiului.
COMENTARIUL ISW: "Serviciul rus de Informații Externe a inclus probabil afirmații conform cărora protestele din Republica Moldova vor avea loc spontan pentru a ascunde propriile pregătiri ale Rusiei de a declanșa proteste violente. Serviciile de informații rusești ar fi antrenat moldoveni în Serbia pentru a organiza provocări și a destabiliza Republica Moldova."
Același studiu menționează că sondajele recente din Republica Moldova sugerează că Partidul Acțiune și Solidaritate, care are acum cei mai mulți deputați, ar putea pierde majoritatea la următoarele alegeri și că niciun alt partid sau bloc nu va obține o majoritate clară în viitorul parlament. În același timp, sondajele indică faptul că multe vor depinde de numărul semnificativ de alegători încă indeciși și de votul diasporei, astfel încât rezultatele rămân neclare în acest moment.
Institutul pentru Studiul Războiului oferă această evaluare ca un avertisment cu privire la un posibil eveniment. Kremlinul ar putea să nu urmeze această cale de acțiune sau ar putea încerca să o urmeze și să eșueze.








