Uniunea Europeană a aprobat joi un al 6-lea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei,
Reprezentanţii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au aprobat joi un al 6-lea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, care include un embargo petrolier cu anumite scutiri, informează AFP şi DPA. Textul trebuie să primească acum acordul scris al fiecărui stat membru în vederea publicării sale, vineri, în Jurnalul Oficial, pentru a permite intrarea în vigoare a măsurilor, a precizat preşedinţia franceză a Consiliului Uniunii Europene.
După negocieri care au durat o lună de zile, noul pachet de sancţiuni prevede extinderea listei negre a Uniunii Europene cu circa 60 de persoane, între care numeroşi militari ruşi suspectaţi de "crime de război" la Bucea, membri ai familiei purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dar şi fosta gimnastă rusă Alina Kabaeva. Printre măsuri se află şi excluderea a trei bănci ruseşti din sistemul financiar internaţional SWIFT, între care Sberbank, principala bancă din Rusia, precum şi a unei bănci din Belarus.
Trei canale de televiziune ruseşti, între care Russia 24 şi Russia RTR, vor avea interdicţie la difuzare în Uniunea Europeană. Sancţiunile europene, adoptate începând din 2014 după anexarea Crimeei, vizează deja 1.091 de persoane şi 80 de entităţi.
„Decizia Uniunii Europene de a renunţa parţial la petrolul rusesc şi la produse petroliere, precum şi refuzul de a mai emite asigurări navelor comerciale ruse probabil vor genera noi majorări de preţuri, vor destabiliza pieţele energiei şi vor perturba reţelele de aprovizionare”, anunţă Ministerul de Externe de la Moscova. „Sunt măsuri autodistructive. Bruxellesul şi sponsorii politici ai Washingtonului poartă întreaga responsabilitate pentru exacerbarea problemelor globale în domeniile alimentar şi energetic cauzate de acţiunile nelegitime ale Uniunii Europene”, subliniază Ministerul rus de Externe.
Pachetul nu prevede înscrierea şefului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, pe lista neagră a celor vizaţi de sancţiuni. Comisia Europeană a propus includerea pe lista persoanelor sancţionate, cu îngheţarea averilor şi o interdicţie de intrare în Uniunea Europeană, a patriarhului Kirill, pentru susţinerea ofensivei ruse, dar Ungaria s-a opus, estimând că este vorba despre o atingere adusă libertăţii religioase. Budapesta a blocat, de asemenea, un embargo total asupra petrolului rusesc.
În cursul unui summit care a avut loc luni la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din Uniunea Europeană au ajuns în cele din urmă la un acord care ar trebui să ducă la reducerea cu 90% a importurilor de petrol rusesc până la sfârşitul anului, pentru a reduce substanţial mijloacele de finanţare a războiul declanşat de Moscova în Ucraina. Acordul prevede o oprire progresivă a importurilor de petrol rusesc transportat naval, respectiv două treimi din achiziţiile europene. Pentru a elimina blocajul Budapestei, o scutire provizorie a fost prevăzută pentru petrolul transportat prin oleoduct, ceea ce priveşte Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă.
În condiţiile în care Germania şi Polonia s-au angajat la rândul lor să pună capăt importurilor prin oleoductul Drujba până la sfârşitul anului, în total 90% din exporturile de petrol rusesc către Europa ar trebui să fie oprite până la sfârşitul anului, scrie Agerpres.








