Jurnalul orei 17, 06 Octombrie
Jurnalul orei 17:00 6 octombrie 2026, 17:50 | 250

Prezentat de Călin Jucovschi

Prețurile cresc, iar pentru tot mai multe familii banii nu mai ajung pentru lucruri care până nu demult păreau firești. Unii amână cumpărarea unor haine, alții renunță la vacanțe sau chiar fac economii la mâncare și medicamente.

Premiul Nobel pentru Fizică i-a fost acordat în acest an cercetătorului belgian Francis Halzen, profesor în Statele Unite. El a fost recompensat pentru contribuțiile sale la Observatorul de Neutrini IceCube și descoperirea neutrinilor de înaltă energie. Anunțul a fost făcut la Academia Regală Suedeză de Științe. Este pentru prima dată din 1992 când premiul în acest domeniu îi revine unui singur pretendent.

Vicepretorul sectorului Buiucani al capitalei, Pavel Movila, a ajuns astăzi la poliție. Acesta se afla în scuarul catedralei, unde furnizorul de energie termică urma să facă săpături, pentru a reabilita rețeaua de termoficare. Pretorul s-a opus lucrărilor și a fost dus la inspectorat, iar ulterior a fost eliberat. La locul incidentului au mers șeful Inspectoratului de Poliție Buiucani, Oleg Bîrliba, și primarul general Ion Ceban.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie