Image-Description
Deputat PAS: Rusia are nevoie de 60 de miliarde pentru infrastructura proprie, de unde să ne împrumute?
Politic 24 decembrie 2019, 12:19 | 2732

Deputatul PAS Dumitru Alaiba pune la îndoială materializarea creditului promis de Kremlin, în condiţiile în care Rusia însăşi s-ar împrumuta în străinătate pentru a-şi construi propriile drumuri.

Parlamentarul spune că „cei dinaintea lui Dodon au furat un miliard, iar Dodon se pare, vrea să împrumute jumătate de miliard (ca să aibă ce fura)”.

„Este datoria guvernului să ne arate în ce condiții se vor împrumuta, vor fi dezbursați acești bani, contra la ce condiționalități, care-i scadența, ce rată a dobânzii, dacă este un împrumut condiționat sau nu, dacă este concesional sau nu, dacă suntem cumva legați de prestatorii de servicii din Rusia. Pentru că unele scheme de finanțare lucrează anume așa, că noi ne împrumutăm, dar compania de construcții sau mai știu eu cine vine să ofere servicii, este de pe teritoriul Rusiei, este o persoană juridică înregistrată în Rusia. Asta nu este cea mai bună practică, or, este demonstrat că asemenea lucrări sunt prea scumpe. Și în cazul în care asta se adeverește, atunci da, există riscul sporit ca acești bani să fie folosiți extrem de ineficient sau, simplu spus, furați”, a explicat Dumitru Alaiba într-un interviu pentru Europa Liberă.

El mai spune că, că chiar dacă autoritățile spun că nu vor lua acel credit, dacă vor fi condiții proaste, nefavorabile, depinde ce au ele în vedere prin condiții proaste.

„Pentru că noi avem un prim-ministru care este învestit două zile în urmă, el merge la Moscova și bate palma pe jumătate de miliard. Rusia are nevoie de 60 de miliarde pentru infrastructura proprie, de unde să ne împrumute cu bani ieftini? Repet, pentru că, la condiții comerciale, cu siguranță, 500 de milioane Rusia găsește, dar de unde anume să ne împrumute cu bani ieftini, în condițiile în care întreg bugetul de asistență externă al rușilor pe anul acesta este 1,14 miliarde, în total? Nu știu”, a adăugat Alaiba.

Amintim că proaspăt întors de la Moscova, președintele Igor Dodon a declarat că R. Moldova ar putea lua un credit în valoare de 300 de milioane de dolari de la Federația Rusă, cu 200 de milioane mai puțin față de anunțul pe care l-a făcut premierul Ion Chicu, în luna noiembrie.

Opinia ta contează. Comentează!