Festivalul de film și istorii „Memorie și Identitate”, a fost inaugurat astăzi la Mereni, raionul Anenii Noi
Social 3 iulie 2026, 21:45 | 197

Festivalul de film și istorii „Memorie și Identitate”, a fost inaugurat astăzi la Mereni, Anenii Noi. Evenimentul este dedicat victimelor deportărilor staliniste de acum 77 de ani. Pentru prima dată, el a întrunit oaspeți din România, Polonia și Ucraina, țări care împărtășesc aceeași suferință în urma represiunilor totalitare.

NICOLETA MATEI, stagiară: "Simbolul trecutului sumbru al satului Mereni este acest vagon, amplasat în centrul complexului muzeal. A fost adus după ani de demersuri și negocieri și, deși a fost construit în 1954, reproduce aproape fidel vagoanele în care zeci de mii de basarabeni au fost deportați în vara anului 1949."

Ceremonia de deschidere a festivalului a inclus și un moment simbolic de transmitere a terenurilor pentru inițiativa „Ambasadele Memoriei”, în prezența reprezentanților diplomatici ai României, Poloniei și Ucrainei, precum și a reprezentanților instituțiilor de stat. Inițiativa are scopul de a consolida spațiile dedicate păstrării memoriei despre victimele represiunilor politice.

ALEXANDRU POSTICĂ, președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici: "Tematica festivalului de anul acesta este Memorie și Identitate. Am vrut să subliniem două aspecte importante ale poporului nostru, care a fost divizat cu părere de rău. Memorie - trebuie să ținem minte că am avut parte de o istorie bogată, avem oameni care s-au jertfit pentru binele țării și identitate, pentru că ne dăm seama că o bună parte din populație încă își mai caută identitatea sa."

PAUN ROHOVEI, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova: "Istoria poate fi studiată prin documente din arhivă, prin manuale, însă tocmai arta este cea care poate reda vocea oamenilor, pe care regimurile totalitare au încercat să le reducă la tăcere. Ea ne ajută să cunoaștem nu doar faptele istorice ci și să simțim suferința umană, să înțelegem prețul libertății și să coștientizăm responsabilitatea noastră față de viitor și de generațiile viitoare."

Pentru prima dată, la Mereni, satul din care au fost deportați cei mai mulți locuitori în ambele valuri ale deportărilor staliniste, au venit oaspeți alte țări, care au avut de suferit de pe urma regimului totalitarist.

IZABELLA SARIUSZ-SKAPSKA, președinta Federațiilor Familiilor Katyn, Polonia: "Bunicul meu a fost ucis de sovietici în masacrul de la Katyn, în 1940. A fost procuror. L-au capturat la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, la fel ca pe toți colegii lui, care erau avocați. El nu a fost militar, a fost prizonier de război. Deci rușii au decis să omoare 22.000 de oameni, prizonieri de război, la începutul anului 1940."

Festivalul se va încheia în 6 iulie, de Ziua Comemorării Victimelor Deportărilor Staliniste. Programul ultimei zile se va desfășura la Chișinău și va începe cu depuneri de flori la Gară, în memoria oamenilor duși cu forța în Siberia. Deportările din Basarabia au reprezentat o formă de represiune politică organizată de regimul sovietic pentru exterminarea elitei și țăranilor înstăriți. În perioada 1940–1953, zeci de mii de români basarabeni au fost ridicați din case și deportați forțat în Siberia și Kazahstan.

Opinia ta contează. Comentează!