În al 75-lea an de existenţă, Alianţa se confruntă cu problemele de securitate din Europa, provocate de invazia rusă în Ucraina
Externe 9 iulie 2024, 16:03 | 373

Liderii NATO se reunesc de azi la Washington, pentru un summit de trei zile. Programul include trei reuniuni la cel mai înalt nivel ale Consiliului Nord-Atlantic, inclusiv în formate cu Ucraina, Uniunea Europeană și partenerii NATO din Indo-Pacific, precum și un eveniment aniversar. În al 75-lea an de existenţă, Alianţa se confruntă cu problemele de securitate din Europa, provocate de invazia rusă în Ucraina, dar şi cu incertitudinile politice din Statele Unite şi Franţa.

În cadrul summitului, liderii vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina, oferind mai multă predictibilitate acestuia. Totodată, liderii aliați vor ajunge la un numitor comun în privința întăririi și a modernizării în viitor a posturii de descurajare și apărare colective.

În cadrul reuniunii, România va susține pachetul de sprijin substanțial pentru Ucraina și va arăta că integrarea euroatlantică a acestei țări este ireversibilă, în linie cu deciziile adoptate la summitul NATO de la București din 2008 și de la Vilnius, de anul trecut. Președintele Klaus Iohannis va pleda pentru continuarea sprijinului în favoarea partenerilor vulnerabili ai NATO, în special pentru Republica Moldova, și creșterea capacității acestora de a răspunde amenințărilor hibride în creștere, transmite Radio România Actualități.

Preşedintele american Joe Biden a denunţat luni atacurile rusești în Ucraina şi a promis „noi măsuri pentru a întări apărarea antiaeriană a Ucrainei”, notează AFP. „Împreună cu aliaţii noştri, vom anunţa noi măsuri pentru a întări apărarea antiaeriană a Ucrainei cu scopul de a ajuta la protejarea oraşelor şi civililor acesteia de loviturile ruseşti”, a declarat preşedintele american.

În context, Biden a promis luni că va rămâne în cursa prezidenţială, spunând că este încrezător că alegătorul mediu îl doreşte în continuare candidat al Partidului Democrat, notează Reuters. „Nu plec nicăieri", a declarat Biden pentru emisiunea Morning Joe de la postul de televiziune MSNBC. Interviul a fost un alt exemplu al încercării lui Biden de a-şi reveni după o dezbatere ratată împotriva republicanului Donald Trump, pe 27 iunie, care a ridicat întrebări cu privire la capacitatea sa mentală, scrie Agerpres.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, a declarat luni în fața presei că nu „sesizează niciun semn" de îngrijorare din partea membrilor NATO cu privire la starea preşedintelui Joe Biden.

JOHN KIRBY, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională: "Această întrebare implică faptul că ţările aliate ar avea nevoie să fie asigurate cu privire la rolul principal al Statelor Unite şi angajamentul preşedintelui Biden. Nu vedem niciun semn în acest sens."

Preşedintele Volodimir Zelenski, care va participa la summitul NATO, ar urma să pledeze pe lângă aliaţii săi occidentali pentru livrarea de mai multe sisteme de apărare antiaeriană, la o zi după noi atacuri masive cu rachete ale Rusiei asupra oraşelor ucrainene, care au făcut cel puţin 37 de morţi şi 150 de răniţi, în special la spitalul pediatric din Kiev, distrus parţial.

Opinia ta contează. Comentează!