Subvenții de miliarde pentru transport
Economic 7 ianuarie 2020, 21:46 | 1910

Primaria municipiului Chisinau a cheltuit in ultimii cinci ani peste un miliard de lei pentru subventionarea a doua intreprinderi municipale. Potrivit mold-street, este vorba de Regia Transport Electric si Parcul Urban de Autobuze. Astfel ca, in decurs de sapte ani valoarea totala a acestora a trecut de doua miliarde de lei.

Chiar și cu astfel de subventii grase, situația de la cele două întreprinderi nu arată îmbunătățiri semnificative, iar dependența lor de ajutorul acordat din bugetul municipal a crescut, se arată într-un raport de audit al Curții de Conturi. Potrivit documentului, în anii 2014-2018, întreprinderile municipale Regia Transport Electric și Parcul Urban de Autobuze din Chișinău au primit sub formă de subvenții 1,19 miliarde de lei. Din acestea, aproape 58 la sută au fost alocate pentru Regia Transport Electric. Auditorii susțin că deși în această perioadă au crescut și veniturile acumulate de cele două întreprinderi, ponderea subvențiilor în totalul veniturilor s-a majorat. În consecință, la Regia Transport Electric cota subvențiilor în total a urcat venituri de la 42,2 la sută, în anul 2016, la 45,7 la sută, în anul 2018, iar la Parcul Urban de Autobuze, respectiv, de la 73,7 la sută, la 78,9 la sută. Majoritatea banilor s-a dus pentru achiziția de noi unități de transport, dar și pentru a menține prețuri mici pentru o călatorie cu transportul. Auditorii au calculat că dacă în cazul unei călătorii cu troleibuzul, în 2018 prețul de cost era de 3,15 lei, cu 58 la sută mai mare decât prețul plătit de călători, apoi în cazul Parcului Urban de Autobuze prețul de cost a constituit 10,42 lei, de aproape 3,4 ori mai mare decât cel achitat de pasageri. Practica subvenționării celor două întreprinderi continuă și este chiar în creștere. De exemplu, pentru anul trecut, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat alocarea unor subvenții de 467,7 milioane lei, cu circa 60 la sută mai mari decât în 2018. Din banii alocați în anul trecut de municipalitate au fost cumpărate 31 de autobuze noi ISUZU, achiziție care a avut loc cu încălcări, fiind pornit și un dosar penal. Iar pentru anul curent sunt planificate subvenții de 447 milioane lei pentru Regia Transport Electric și Parcul Urban de Autobuze. Astfel, din 2014 și până în 2020, valoarea subvențiilor constituie 2,1 miliarde lei. Potrivit Curții de Conturi, aceste subvenții urmau a fi raportate la Consiliul Concurenței pentru informare cu privire la beneficiarii ajutorului de stat, dar procedura a fost inițiată abia anul trecut. Pe 1 august 2019, Consiliul Concurenței a constatat drept ajutor de stat cele 78 de milioane de lei, alocate de CMC pentru procurarea autobuzelor, dar și scutirile de la plata taxei pe valoare adăugată, aplicată pe importul acestora, în sumă de 15,1 milioane de lei. Totodată, raportul Curții de Conturi arată că Primăria Chișinău și Regia Transport Electric au notificat pe 11 iulie 2019 măsurile de sprijin pentru prestarea serviciilor de interes economic general acordate Regiei Transport Electric în ultimii 3 ani, în valoare de 760,5 milioane de lei. Din această sumă, 475,9 milioane de lei sunt compensațiile/subvențiile, 265,7 milioane de lei - resursele financiare pentru asamblarea troleibuzelor, 6,6 milioane de lei - scutirile de taxa locală, 1,7 milioane de lei - garanțiile în condiții preferențiale, 9 miliarde de lei - folosința încăperilor și 1,6 milioane de lei - compensare ratei BERD. Din aceste date denotă că valoarea ajutorului acordat de municipalitate celor două întreprinderi este mult mai mare decât cea care figurează în bugetul municipal. 

Opinia ta contează. Comentează!